Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Industria aeronuatică românească la Paris Air Show

Opt firme românești din industria aeronautică îşi vor consolida cooperările internaționale în derulare şi vor căuta noi parteneri de afaceri în cadrul celui mai important târg aeronautic la nivel mondial, International Paris Air Show – Le Bourget 2019, care se desfășoară în perioada 17-23 iunie a.c.

 

Antreprenorii români vor avea întâlniri cu reprezentanți ai companiilor de referință din domeniu prezente la târg (Airbus, Boeing, precum si companii din domeniul militar  – Leonardo, Lockheed Martin, Pratt & Whitney, Raytheon etc.), în scopul creșterii transferului tehnologic.

Aero Care SRL, Aerofina SA, Aerospace Services SRL, Aerostar SA, Alro SA, GM & T International 2000 SRL, Romtehnica SA şi Straero SA îşi vor prezenta produsele şi serviciile în pavilionul naţional al României, pe o suprafaţă de 100 mp.

România a fost prezentă cu Pavilion Naţional la International Paris Air Show – Le Bourget încă din anii 1960, participând la toate edițiile. Participările constante ale reprezentanților industriei aeronautice române la eveniment s-au materializat în transferuri tehnologice către România, cum ar fi: avioane, elicoptere, motoare, echipamente specifice. În prezent, industria aeronautică română are o cifră de afaceri de circa 600 milioane USD, cu o creștere anuală de circa 12%, din care 90% export.

Participarea românească la International Paris Airshow a fost organizată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, prin Programul de promovare a exportului, în colaborare cu Organizația Patronală din Industria Aeronautică Română (OPIAR).Bugetul alocat târgului este de 586.267 lei.

La ediţia anterioară a târgului, au participat 2.381 expozanți din 48 de țări, care şi-au prezentat produsele în faţa unui număr record de peste 350.000 vizitatori.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

România faptelor bune - performerii CSR ai României

Articolul următor

7 monumente, trei din Transilvania, pot fi revitalizate cu finanțare nerambursabilă

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share