Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Protocol de colaborare pe filiera cărnii de porc

Astăzi, Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOP) și Asociația Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna (ACSAMB) au semnat un protocol de colaborare care urmărește, printre altele, susținerea creșterii raselor autohtone de suine.



 

La eveniment au participat Dr. Mary-Eugenia Pană, președinte ACEBOP, Maria Dan, secretar general al ACSAMB, Balla I. Levente, vice-președinte ACSAMB, și reprezentanți media, alături de invitatul special, dr. Florica Barbuceanu, directorul Institutului Național de Diagnostic Sănătate Animală (IDSA).

Cele două asociații speră să se concretizeze în cel mai scurt timp concluziile întâlnirii, si anume: valorificarea, în interesul ambelor asociații, a potențialului profesional comun existent; promovarea calității cărnii românești și accesarea de piețe noi comerciale; realizarea de manifestări comune pentru informarea consumatorilor; sprijinirea initațivelor legislative în beneficiul membrilor; intervenții comune în caz de afectare a intereselor legitime și legale ale celor două organizații.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Liber spre mare, pe Autostrada Soarelui, reparațiile se reiau din toamnă

Articolul următor

Continental extinde clădirea de birouri din Iași

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Citeste mai mult

KINDER EXPO în Timișoara

KINDER EXPO, târg dedicat femeilor însărcinate, bebelușilor și copiilor , va avea loc în Timișoara, între 23 și…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share