Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cel mai modern terminal intermodal din Transilvania, la Sebeș. Demersurile continuă

După evenimentul organizat recent de ADR Centru pentru dezbaterea concluziilor Studiului de prefezabilitate privind amplasarea unui terminal intermodal în județul Alba, în cadrul unei noi reuniuni de lucru au fost preluate rezultatele chestionarului realizat de Agenție și s-au stabilit pașii necesari pentru ca această inițiativă să se concretizeze într-o investiție estimată la peste 25 milioane euro, în zona nodului rutier A1-A10 de pe raza municipiului Sebeș.

 

Dezvoltarea economică a Regiunii Centru presupune și valorificarea optimă, în parteneriat cu administrațiile locale, a oportunităților de realizare a unor proiecte de investiții mari pentru Regiunea Centru, cum sunt și cele referitoare la modernizarea soluțiilor de transport de marfă. Acest lucru este în deplină concordanță cu decizia CDR Centru de a se realiza trei proiecte de investiții prioritare pentru regiune, prin dezvoltarea de terminale intermodale și introducerea acestor proiecte în Masterplanul de Transport al României.

ADR Centru a realizat studiul de prefezabilitate pentru dezvoltarea unui terminal intermodal în județul Alba, prin care au fost identificate locațiile Coșlariu și Sebeș pentru amplasarea acestui terminal. Zona Alba-Iulia – Sebeș, aflată în proximitatea nodului rutier A1-A10, cu conexiuni directe către Sibiu, Cluj Napoca și vestul Europei, situată și foarte aproape de Gara Vințu de Jos, prin care se tranzitează anual – pe calea ferată – cel mai mare volum de marfă din România, este poziția asupra căreia s-au decis reprezentanții administrației publice de la nivel local, respectiv Consiliul Județean Alba și Primăria Sebeș. Aici există teren, se poate realiza ușor conexiunea cu sistemele de transport și, mai ales, se facilitează legătura cu investitorii privați din zona industrială Sebeș-Alba.

Ca urmare a realizării Studiului de prefezabilitate (SPF), ADR Centru a coordonat și aplicarea unui chestionar către actorii relevanți din domeniul socio-economic, care au optat în marea lor majoritate pentru soluția Sebeș. Din informațiile cuprinse în studiul de piață realizat ca parte a SPF, la care au participat agenții economici din județul Alba a rezultat că totalul cantităților transportate cu trenul la data elaborării studiului a fost de 2.081.400 tone/an, iar totalul cantităților transportate prin mijloace auto a fost de 1.713.796 tone/an. În acest moment, județul Alba este printre primele  din țară în ceea ce privește valoarea PIB raportată la numărul de locuitori, în timp ce după valoarea exporturilor este pe locul 9. Conexiunea investițiilor în infrastructura de transport națională – autostrăzile din centrul țării și linia de cale ferată de mare viteză Sighișoara-Simeria-Curtici – precum și corelarea acestora cu modernizarea sistemelor de transport a energiei și, pe plan local, cu alimentarea cu apă potabilă din județul Alba, pot duce la crearea unei platforme unice în această parte a României, prin care să se asigure fluența transporturilor de marfă către vestul Europei.

”Dezvoltarea transportului multimodal – care realizează transferul mărfurilor containerizate de pe căile de transport rutier pe cel feroviar și invers – aduce beneficii importante asupra dezvoltării regiunii, atât din punct de vedere economic cât și de mediu. Noi am discutat despre amplasamentele optime pentru realizarea investiției, având în vedere mai multe de criterii de evaluare. În funcție de datele tehnice privind capacitatea terminalului, ținând cont de cantitatea de marfă prognozată a fi transportată, costurile de operare și veniturile estimate, dar și în funcție de decizia autorităților administrației publice, a fost aleasă locația de la Sebeș. Acum suntem în faza în care dorim să ne concentrăm pe includerea investiției în Masterplanul General de Transport al României, precum și pe formarea parteneriatului dintre autoritățile publice care își vor asuma implementarea investiției”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

În cadrul întâlnirii tehnice din iulie 2019 au fost evaluate opțiunile instituțiilor și organizațiilor interesate de dezvoltarea unui terminal intermodal în județul Alba, peste 80% dintre acestea agreând ideea dezvoltării terminalului pe raza municipiului Sebeș. În favoarea acestei locații există și argumentul existenței surselor de finanțare asigurate de Consiliul Local Sebeș. Pe de altă parte, Consiliul Judeţean Alba va contribui cu 50% din valoarea co-finanţării acestui proiect, iar Primăria Sebeş va face demersurile pentru obţinerea terenului aferent investiţiei, inclusiv prin exproprieri pentru cauză de utilitate publică. De altfel, această formă de dobândire a proprietății asupra terenului figurează în Ghidul Solicitantului pentru Obiectivul specific 2.4 (POIM) – Apel de proiecte pentru creșterea volumului de mărfuri tranzitate prin terminale intermodale/multimodale (varianta iunie 2019).

La recenta întâlnire de lucru, derulată tot la sediul ADR Centru, au participat echipe de specialiști coordonate de domnul Ion Dumitrel, Președinte CJ Alba și domnul Dorin Nistor, Primarul municipiului Sebeș, iar participanții au stabilit că următoarele etape pentru concretizarea acestei inițiative sunt: demararea procedurilor administrative pentru asocierea formală între CJ Alba și CL Sebeș, desemnarea persoanelor de la fiecare din cele trei organizații care vor face parte din echipa comună de lucru, precum și stabilirea responsabilităților privind urmărirea și realizarea activităților necesare pregătirii investiției. În primul rând va trebui organizată o întâlnire de lucru cu Ministerul Transporturilor, în vederea definitivării procedurilor pentru includerea terminalului intermodal din Sebeș în Masterplanul General de Transport al României, concomitent cu realizarea documentației urbanistice pentru zona aferentă acestui terminal. În fine, vor fi contactați reprezentanții Băncii Europene de Investiții și experții JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions) care pot sprijini realizarea documentației necesare în vederea întocmirii și depunerii cererii de finanțare pentru realizarea celui mai modern centru de transfer intermodal din Transilvania, în valoare totală estimată de peste 25 milioane euro.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Relansarea exporturilor, prioritate pentru diplomația comercială românească

Articolul următor

CSALB lansează campania #Conciliatorii

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share