Cluj Cultural Ultimele stiri

Începe ediția a 7-a a Electric Castle!

Cu peste 300.000 de metri pătrați amenajați de la zero pentru a deveni spațiul experiențelor de top în muzică, arte, fashion, sport și entertaiment, Electric Castle urmează să-și deschidă porțile miercuri, 17 iulie, ora 14:00, pentru cea de-a 7 ediție. Cu un minim de timp alocat în cele 2 zile rămase, zecile de mii de participanți pot să rezolve on sau offline aproape toate detaliile logistice, de la transport și până la pregătirea bugetului, astfel ca odată intrați în festival să se poată dedica exclusiv distracției.

 

Accesoriul preferat al următoarelor zile, brățara de festival poate fi ridicată chiar și astăzi, în cele două puncte speciale deschise, în Iulius Mall și Cluj Arena, până la sfârșitul zilei, ceea ce va asigura prioritate atât la îmbarcarea în autobuze, cât și la intrarea în festival. Cei care nu reușesc să profite de acest pre-start, o vor face direct la porțile de acces din Bonțida, cu un detaliu foarte important de reținut: orice bilet trebuie să fie nominal și să conțină o adresă, indiferent de formatul (electronic sau printat) sau modalitatea în care a fost obținut. Accesul minorilor în festival este gratuit până la 12 ani, însă doar cu însoțitor până la 15 ani. Tinerii între 16 și 18 ani vor trebui să prezinte acordul părinților înainte de a-și ridica brățara.

Dintre diversele variante existente pentru a ajunge în festival, organizatorii recomandă fie linia specială de autobuze, fie trenurile, un mod de a evita aglomerarea traseului rutier deloc generos între Cluj-Napoca și Bonțida. Autobuzele vor circula non stop, începând cu miercuri, ora 8:00, biletele putând fi deja cumpărate online de aici https://bit.ly/2LMfmrw sau direct cu brățara de la autobuze. Toate trenurile care tranzitează Bonțida vor opri în halta satului, la distanță de aproximativ o oră între ele pe perioada zilei, orarul în detaliu existând inclusiv pe site-ul festivalului aici https://bit.ly/2Jy9xwf.

Mașina personală rămâne o alternativă, peste 5.000 de locuri de parcare sunt pregătite în aria festivalului, însă organizatorii o recomandă doar celor care știu că au mai puține drumuri de făcut sau celor generoși, care o vor împărți cu prietenii. Biletele de parcare e mai bine să fie achiziționate online pentru a salva timp și bani. Oferte speciale există și pentru cei care vor să utilizeze serviciile alternative Bolt sau Pony, cu tarife adaptate.

Electric Castle este, de ani buni, un festival în care banii cash pot fi folosiți doar la încărcarea brățării.  Chiar dacă în festival vor exista suficiente puncte de top up, cel mai simplu e ca operațiunea de transfer a banilor pe brățară să fie efectuată online, din contul individual al fiecărui participant; va ajuta mult și la returnarea eventualelor sume rămase necheltuite.

Cum puțin simț practic, bagajele pot fi foarte ușoare, supermarketul Lidl va fi deschis în aria festivalului, oferind tot ce e necesar. Ținutele extravagante pot fi asumate chiar și de cei care vor ocupa cele 17.000 de locuri din campinguri, landromatele disponibile promite un refresh imediat pentru orice tip de haine. Pentru cei care petrec mai putin timp în festival, există zona de lockers unde pot fi depozitate bunuri, de preferabil pe o perioadă mai scurtă.

Zonele de food court au fost extinse odată cu această ediție, atât în festival, cât și în campinguri, care au propriile zone de lounge. Gusturile sunt respectate în diversitatea lor, cu oferte pe măsură, indiferent de regimul vegan, vegetarian sau foarte proteic adoptat.

0740.221.022 – numărul Safety Line pentru ediția din acest an. Politica Zero Toleranță la orice tip agresiune începe cu modul în care decidem cu toții că nu ignorăm situații ce pot degenera și solicităm intervenția echipelor speciale de security.  Linia va funcționa non stop.

Mai multe detalii despre acces, lucruri permise sau nu în incita festivalului, politica de safety pot fi regăsite pe www.electriccastle.ro

Related posts

Orașul în care companiile private investesc peste un milion de euro pentru a-l face primul ”SMART City” din România

Stefana Muresan

Autoliv demarează lucrările la fabrica din Rovinari. Investiție de 20 mil. euro

redactia

Marc O’Polo, primul magazin mono-brand din România în Bucureşti Mall

Ligia Voro

Primele tramvaie “made in Romania” de pe străzile Clujului

Nora Dumitrescu

Building Permit obtained for the DACIA ONE project

Papuc Irina

Sute de mașini abandonate vor fi ridicate la Baia Mare

Nora Dumitrescu

Delegaţie Romgaz, la Conference Emerging and Frontier Markets – New York

Stefana Muresan

Clujul, promovat la Târgul de turism de la Milano

Stefana Muresan

Aproape 200.000 de români aleg stațiunile montane din Brașov pentru vacanța de iarnă

Papuc Irina

Rebuilding travel – cinci măsuri care te ajută să călătorești (aproape) gratis

Traian Dan

Județul Sibiu își prezintă atuurile turistice în Israel

redactia

MeasureCamp Bucharest, prima UnConference din România 

Ligia Voro

Radu-Ştefan Oprea: Am semnat un acord cu BVB, pentru că vrem să învăţăm antreprenorii că pot să se finanţeze şi pe piaţa secundară

redactia

Gusturile Verii – evenimentul gustos al lunii august, organizat la Sibiu

Ligia Voro

PROFI ajută prin angajări

Ligia Voro

Ziua Europeană a Parcurilor, marcată de Romsilva la Centrul de Vizitare al Parcului Național Călimani

Stefana Muresan

Elite transilvane la ”Celebrate Cluj Party & Networking”

A. I.

Admitere online la ULBS în acest an. Peste 100 de locuri vor fi subvenționate de firme cu activitate în Sibiu

Ion Surdu

BusinessMark aniversează 5 ani de la organizarea primului eveniment B2B

Ionut Oprea

Subway va dona mii de sandvișuri bătrânilor și copiilor din Cluj

Nora Dumitrescu

Contrabanda cu țigarete, la cel mai mic nivel din ultimii șase ani

Ligia Voro

2,4 milioane de euro pentru calea ferată Predeal-Brașov

Stefana Muresan

Sezonul pentru zborurile charter turistice debutează pe Aeroportul Internaţional din Cluj

Stefana Muresan

Pe Feleac va apărea un ansamblu de case înșiruite

Nora Dumitrescu

Leave a Comment