Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

MCSI a lansat proiectul educațional „Kidibot Cyber Security Training”

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), în colaborare cu Asociația StartEvo și Centrul National de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), prin intermediul platformei educaționale Kidibot (www.kidibot.ro), desfășoară în perioada 1-13 octombrie 2019 prima ediție a proiectului „Kidibot Cyber Security Training”.

 

Proiectul își propune educarea prin joacă a tuturor elevilor din clasele III – VIII din Municipiul București (și, secundar, la nivel național) despre pericolele pe care le pot întâmpina în spațiul online, prin accesarea diferitelor informații.

Viteza inovării tehnologice și a lansării pe piață de noi dispozitive, programe informatice și servicii digitale, deosebit de atractive pentru copii, pot duce la expunerea involuntară a acestora în fața pericolelor mediului online. Totodată, conform unui studiu efectuat pe platforma Kidibot la nivel național, pe un eșantion de 1288 de copii în perioada 15-30 septembrie 2019, se arată că 86% dintre copii consideră că termenul ”HACKER” este atrăgător, fără să înțeleagă ce înseamnă acest lucru.

„Concursul „Kidibot Cyber Security Training”, prin inovativitatea, interactivitatea și competitivitatea formatului, este o platformă ideală prin intermediul căreia elevii vor putea deprinde un set de competențe vitale în ceea ce privește igiena cibernetică. Recomand călduros tuturor părinților să își înscrie copiii în concurs, pentru că, dincolo de beneficiile imediate în ceea ce privește disciplina online a acestora, există o foarte bună șansă să descoperim, cu această ocazie, talente native care, în timp, se pot transforma în viitorii informaticieni și ingineri IT ai României”, a declarat ministrul Alexandru Petrescu.

Prin această inițiativă educațională, copiii vor fi ajutați de mentori și vor învăța despre tehnologie și deprinderea de a alege corect modul în care s-o folosească. În cadrul proiectului se va derula un concurs tematic gratuit, împărțit în două faze: calificare pentru eveniment și training. Înscrierile se pot face până pe 4 octombrie, a.c., ora 20:00, pe platforma www.kidibot.ro. În încheierea concursului, copiii vor fi evaluați, finaliștii obținând certificate de Mini White Hackeri.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Cu aplicația DreamLab puteți ajuta la lupta împotriva cancerului la sân

Articolul următor

Restricție de viteză pe A1, Sibiu – Sebeș, la Săliște

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share