Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

BNR lansează monede din aur și alamă pentru colecționare și va pune în circulație o monedă cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Regina Maria

Banca Naţională a României va lansa pe data de 28 octombrie ]n circuitul numismatic monede din aur şi alamă pentru colecţionare şi va pune în circulaţie o monedă din alamă, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Regina Maria. BNR a publicat astăzi un comunicat în acest sens.

Astfel, aversul monedei din aur îi prezintă pe regele Ferdinand I şi regina Maria, vizitând trupele române pe front; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „500 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2019”.

Aversul monedei din alamă pentru colecţionare îi prezintă pe regele Ferdinand I şi regina Maria, vizitând trupele române pe front; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României, anul de emisiune „2019” şi litera „N” într-un cerc, ca semn distinctiv al piesei pentru colecţionare.

Aversul monedei din alamă pentru circulaţie îi prezintă pe regele Ferdinand I şi regina Maria vizitând trupele române pe front; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României şi anul de emisiune „2019”.

Reversul comun tuturor monedelor prezintă portretul reginei Maria şi inscripţia în arc de cerc ,,REGINA MARIA”.

Tirajele sunt:

  • 500 de bucăți pentru moneda din aur;
    50.000 de bucăți pentru moneda din alamă pentru colecționare;
    5.000.000 de bucăți pentru moneda din alamă pentru circulație.

Preţurile de vânzare sunt:

  • 9.550,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broșura de prezentare;
    9,50 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din alamă de 50 bani pentru colecționare.

Monedele din aur, monedele din alamă pentru colecţionare şi monedele de circulaţie, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Regina Maria, au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din aur şi a monedelor din alamă pentru colecţionare, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Regina Maria, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Punerea în circulaţie a monedelor de circulaţie, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Regina Maria, se va face prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăţilor în numerar către instituţiile de credit/Trezoreria Statului.

Sursa foto: Bursa.ro

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

E.ON a iluminat cu leduri o școală din Cluj

Articolul următor

Bugetul Ministerului Transporturilor, suplimentat cu 5 milioane de lei pentru lucrări de urgență

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share