Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Companiile din Ardeal, cel mai bine cotate din România pe piața bursieră globală

Romgaz Mediaș și Banca Transilvania Cluj vor fi cele două societăți din România incluse în segmentul de companii medii ale furnizorului global FTSE Russell, după trecerea pieței de capital din România la statutul de piață emergentă, ce va avea loc în toamna anului viitor.

“FTSE clasifică țările pe patru stadii de piață: dezvoltată, emergentă avansată, emergentă secundară și de frontieră. Printre companiile eligibile ce urmează să fie incluse în compoziția indicilor precum FTSE Global All Cap Index se numără Romgaz, BT și BRD.

Dintre acestea, Romgaz și BT vor fi incluse în segmentul pentru companiile de talie medie, iar BRD, în cel pentru companiile mici, cea din urmă nefiind inclusă în FTSE Emerging, ci doar în componența indicelui FTSE Emerging All Cap”, explică Anca Păltineanu, analist de investiții la compania de brokeraj Tradeville.

În 27 septembrie, volumul tranzacțiilor cu acțiunile BRD și Romgaz de la Bursa de Valori București (BVB) a fost de trei ori mai mare decât media anului, iar al acțiunilor BT tranzacționate, de două ori cât media anuală și de trei ori mai mare decât cea medie din septembrie, conform reprezentanților Asociației Analiștilor Financiari Bancari din România (AAFBR).

De la începutul anului, cotația acțiunilor Romgaz a crescut cu 33%, a acțiunilor BRD cu 24,7%, în timp ce cele BT au înregistrat un avans de 19,7% raportat la prețul de închidere din 11 octombrie. În acest an, indicele BET al BVB a înregistrat un avans de peste 29%, iar în trimestrul III a crescut cu 8,6% față de T2 2019.

În 27 septembrie, BET a înregistrat valoarea de închidere de 9.603 de puncte, maximul de după criza financiară din 2008. Aceasta a fost prima ședință de tranzacționare după ce FTSE Russell a anunțat că va promova România la statutul de piață emergentă secundară din septembrie 2020, într-o singură tranșă.

Producătorul de gaze naturale controlat de Ministerul Energiei (70% din capitalul social) a avut în acest an cel mai bun semestru I de la listarea din 2013 încoace: afaceri de 2,9 miliarde de lei şi un profit de 976 de milioane. Totuși, producţia de energie electrică s-a diminuat cu 63% pe fondul demarării lucrărilor de investiţie la termocentrala de la Iernut, care au implicat restricţionarea grupurilor energetice.

Romgaz este cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România. În 2013 și-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind producător și furnizor de energie electrică.

Valoarea de piață a BT a ajuns în vară la peste 12 miliarde de lei, în condițiile în care acțiunile societății clujene au recuperat integral prăbușirea de după anunțul guvernului de introducere a taxei pe lăcomie. Banca din Cluj este acum pe primul loc în România, peste BCR și BRD.

Totalul activelor a crescut cu 2,27%, până la 79,6 miliarde de lei în primul trimestru al anului, în condiţiile în care grupul BT a acordat 5.200 de noi credite, de 215 milioane de lei, şi 1.300 de contracte de leasing, de 210 milioane de lei, în timp ce pasivele au crescut cu 1,64%, până la 71,1 miliarde de lei, din care depozitele reprezintă 65,2 miliarde. Valoarea de piaţă a grupului financiar din Cluj este de 12,4 miliarde de lei.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Concluzii după a opta participare a României la EXPO Real München

Articolul următor

Patronii din Maramureș vor să curme evaziunea fiscală și concurența neloială

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share