Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Patronii din Maramureș vor să curme evaziunea fiscală și concurența neloială

Asociația Întreprinzătorilor Maramureș (AIM) a demarat un proiect finanțat exclusiv din cotizațiile membrilor organizației patronale care propune o economie curată în județ.

Proiectul multianual al AIM constă într-o serie de acțiuni publice și private destinate promovării comportamentului comercial-economic legal, precum și conștientizării și combaterii practicilor comerciale ilicite și a concurenței neloiale la nivelul județului, cu posibilitatea extinderii sale la nivel național.

“Prin colaborarea tuturor părților implicate în mediul economic și social al județului (companii private, instituții publice) putem facilita dezvoltarea unei piețe puternice, în care să primeze etica antreprenorială, prin conștientizarea întreprinzătorilor cu privire la importanța desfășurării activității în condiții de legalitate, ceea ce creează una dintre premisele pentru prosperitatea zonei. Orice investitor serios, local sau străin, preferă să își plaseze banii și efortul într-o zonă cu climat economic legal.

Astfel, acest mediu este previzibil, iar pierderile economice și de efort personal care s-ar putea datora înfruntării cu o concurență neloială (persoane fizice sau juridice care desfășoară activități comercial-economice neautorizate ori a căror activitate comercial-economică autorizată se bazează în parte sau integral pe evaziune fiscală sau pe obținerea de „dispense” în îndeplinirea condițiilor normativ legale de funcționare) sunt reduse sau inexistente.

Locurile de muncă și nivelul de salarizare (care se regăsesc imediat în sistemul de educație, de sănătate, de justiție) depind de o astfel de piață comercial-economică puternică”, susține conducerea AIM.

Ce propune organizația:

  1. Informarea instituțiilor competente pentru dispunerea și luarea de măsuri, corecte și la timp, în vederea îndreptării comportamentului sau a sancționării comportamentului comercial-economic neconform cu prevederile normativ-legale avute din domeniul practicilor comerciale licite și a concurenței loiale.
  2. Informarea agenților economici și a persoanelor fizice sau grupurilor de persoane, referitoare la prevederi legale ce trebuie respectate.
  3. Atenționarea preventivă a agenților economici despre care, după comunicarea menționată, AIM ia la cunoștință că respectă parțial sau nu respectă prevederile normativ legale vizate.
  4. Aprecierea agenților economici despre care, după comunicările menționate, AIM este înștiințată că și-au adaptat comportamentul comercial -economic.
  5. Înștiințarea instituțiilor competente pentru dispunerea și luarea de măsuri în vederea îndreptării comportamentului sau a sancționării comportamentului comercial neconform.
  6. Sprijinirea instituțiilor competente pentru dispunerea și luarea de măsuri, corecte și la timp, în vederea îndreptării comportamentului sau a sancționării comportamentului neconform.

 

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Companiile din Ardeal, cel mai bine cotate din România pe piața bursieră globală

Articolul următor

E.ON a iluminat cu leduri o școală din Cluj

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share