București IT&C Ultimele stiri

Orange România anunță rezultatele financiare pentru trimestrul III din 2019

Grupul Orange anunţă astăzi rezultatele financiare pentru cel de-al treilea trimestru al anului 2019, disponibile la 30 septembrie.

 

În intervalul iulie-septembrie, Orange România a realizat o cifră de afaceri în valoare de 279 milioane de euro, în creștere cu 4% față de trimestrul anterior al anului 2019. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, cifra de afaceri este în scădere cu 2.8%, pe fondul unei cereri mai reduse pentru echipamente.

La 30 septembrie 2019, Orange România oferea servicii mobile, fixe și TV pentru 10.928.000 de clienți, în creştere cu 0,3% comparativ cu finalul T3 2018. Interesul pentru serviciile fixe este unul constant, pe acest segment menținându-se evoluția pozitivă din trimestrele anterioare. Astfel, la finalul lunii septembrie, serviciul de televiziune prin cablu și satelit, Orange Home TV, număra 532.700 de clienți, în creștere cu 12% faţă de T3 2018, iar serviciile fixe în bandă largă aveau 332.900 de clienți, în creștere cu 28% față de aceeași perioadă din 2018.

 

Rețea

Orange a continuat şi în acest trimestru investițiile în infrastructură, cu un ritm constant al extinderii acoperirii 4G. Astfel, la finalul lunii septembrie, 97.43% din populația țării și 100% din cea urbană avea acces la cea mai extinsă reţea 4G din România. La finalul lunii septembrie, locuitorii din peste 370 de noi localităţi şi oraşe aveau acces la viteze de până la 500 Mbps, acoperirea 4G+ depășind 52% din populația țării.

Pentru al doilea an consecutiv, Orange România primeşte o nouă certificare Ookla, care confirmă faptul că reţeaua mobilă Orange oferă cea mai extinsă acoperire din România. Certificarea Ookla reuneşte măsurători extinse, realizate în prima jumătate a anului 2019 în locaţii de pe întreg teritoriul ţării, pentru toţi cei patru operatori mobili din România. În total, au fost analizate peste 120.000.000 de date preluate prin intermediul aplicaţiei Speedtest®, de la aproape 100.000 de dispozitive mobile cu sistem Android.

Datele au arătat că Orange oferă clienţilor săi cea mai bună experienţă în reţea din punct de vedere al acoperirii, la o diferență de scor cu 24% mai mare față de următorul operator clasat. Aceste rezultate vin în completarea certificării recent acordate de către auditorul independent Systemics PAB, conform căruia Orange este pentru a patra oară consecutiv „Cea mai bună reţea din România”.

Apetitul clienților pentru date mobile a generat o creștere de aproximativ 34% a consumului în T3 2019 comparativ cu T3 2018. De asemenea, traficul 4G a ajuns la aproximativ 84% din totalul traficului generat.

În perioada septembrie – octombrie 2019 clienții s-au alăturat inițiativelor Orange pentru digitalizare și au contribuit în mod direct la reducerea decalajului digital dintre școlile din mediul urban și cele din mediul rural din România. Astfel, prin campania lansată în luna septembrie, odată cu oferta prepay, clienții au donat 262.366 GB trafic celor 20 de şcoli din mediul rural selectate în program. Orange va dota aceste şcoli cu echipamente, iar internetul dăruit de către clienţi va permite profesorilor şi elevilor din cele 20 de şcoli selectate să se bucure de acces la informaţii şi de o mai bună experiență educațională, cu ajutorul tehnologiei.

Din ce în ce mai mulți clienți optează pentru ușurința pe care o oferă interacțiunile digitale. În perioada iulie – septembrie a acestui an, numărul de utilizatori activi ai aplicației My Orange a crescut cu 85% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar valoarea tranzacțiilor de tip plăți facturi sau reîncărcări prepay înregistrate prin interfața web sau aplicația My Orange a crescut cu 30%.

 

Servicii financiare mobile

După lansarea cardurilor de debit Visa contactless, fizice și virtuale, plata cu telefonul prin tehnologia NFC și Apple Pay,  luna august a acestui an a marcat lansarea unui instrument de creditare, My Reserve.

Această soluție de finanțare facilitează achiziția de telefoane, tablete și accesorii în magazinele Orange,  și reprezintă un instrument de creditare transparent, fără comisioane și taxe suplimentare, cu o dobândă anuală de 14%. Clienții Orange Money pot solicita un credit de până la 10000 lei, cu rambursare flexibilă ce se poate face între 3 și 24 de luni.

Ca urmare a dezvoltărilor aduse serviciului Orange Money în prima jumătate a acestui an, numărul de utilizatori a înregistrat o creștere de 32,4% în T3 2019 comparativ cu T3 2018, ajungând la peste 154.000 de clienți la 30 septembrie 2019.

„După un început de an dinamic din punct de vedere fiscal și al reglementărilor pieței de telecom, odată cu încheierea celui de-al treilea trimestru al anului 2019 vedem o reașezare a pieței locale. Totodată, se remarcă două tendințe evidente: o cerere mai moderată pentru echipamente și, în același timp, un apetit mai ridicat pentru servicii digitale. Ca piloni ai unei dezvoltări sustenabile, calitatea rețelei și experiența clienților rămân principalii diferențiatori, care necesită investiții, dar și o permanentă adaptabilitate la contextul de piață. Acestea rămân obiectivele noastre pentru viitor, să aducem beneficiile conectivității mai aproape de ceea ce contează pentru clienții noștri.” a declarat Liudmila Climoc, CEO al Orange România.

Related posts

Cinci companii băimărene, premiate la gala de excelență

Nora Dumitrescu

CFR Călători va contracta servicii de reparații vagoane de 45 milioane euro

redactia

România cumpără 20 de noi trenuri electrice, investiție de 120 milioane euro din fonduri europene

redactia

Compania Votrom, al doilea cel mai mare business antreprenorial din Bihor

Stefana Muresan

Licitație pentru execuția celui de-al treilea pod peste Someș din Satu Mare, contract de peste 94 mil. lei

redactia

Europarlamentarul Daniel Buda: Asocierea în Agricultură – avantaje, inclusiv posibilitatea de negociere a unui preț mai bun al produselor

Stefana Muresan

Micii fermieri din Transilvania, instruiți cum să intre în hipermarketuri

Nora Dumitrescu

Comisia Europeană majorează sprijinul național acordat fermierilor până la 25.000 de euro. Plăți retroactive

Stefana Muresan

Black Sea Oil & Gas şi Transgaz, contract pe 15 ani pentru transportul gazelor naturale produse în proiectul Midia

redactia

Zalăul va avea un parking public de 1,6 milioane de euro

Nora Dumitrescu

Bayer se așteaptă la vânzări mai mari în România, Bulgaria și Republica Moldova în 2020

Papuc Irina

Explorați natura pe două roți, cu ajutorul Greensylvania

Ligia Voro

Noul guvern vorbește despre o autostradă Timișoara-București

Stefana Muresan

InnoEnergy Hub România susține în continuare antreprenorii prin programele oferite

Ligia Voro

Omul de afaceri Cristian Răspopa a repus în circulație, pe Valea Arieșului, Mocănița – simbol al Țării Moților

redactia

Wienerberger va menține activitatea de producție în Ardeal

Nora Dumitrescu

Investiţie de 7,6 mil. euro pentru reabilitarea termică a Spitalului Clinic de Urgenţă Oradea

Stefana Muresan

Facultatea de Inginerie din cadrul UMFST Târgu Mureș excelează și din punct de vedere a dotărilor  

Stefana Muresan

Transgaz primește un împrumut de 50 de milioane de euro de la BEI pentru o conductă care va transporta gazele din Marea Neagră

redactia

150 de tineri experimentează educație prin aventură în România

Ligia Voro

CBRE: Piața spațiilor de birouri din București atinge cel mai scăzut nivel al ratei de neocupare din istoria recentă

redactia

Bistrița Năsăud: Un artist a creat un sat tradiţional la poalele Munţilor Rodnei

redactia

Corina Crețu, vizită oficială în Făgăraș. Se înființează Microregiunea Țara Făgărașului

Stefana Muresan

Începe construirea unui parking de 4,1 milioane de euro la Cluj

redactia

Leave a Comment