Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Primul Selgros din Baia Mare va fi funcțional până la finalul anului

Rețeaua Selgros și-a anunțat expansiunea în nordul țării, prin deschiderea în acest an a unui magazin cash & carry de 6.000 mp, în format nou, la Baia Mare.

“Selgros Cash & Carry România este unul dintre cei mai importanți operatori din comerțul românesc. Compania și-a început activitatea pe piața locală în 2001, primul magazin fiind deschis la Brașov pe 29 mai, iar cel mai recent dintre ele a fost inaugurat în 2017 la Bistrița.

La nivel național 22 de unități regăsite în toate marile orașe, în general, reședințe de județ, și un depozit de distribuție. Trei dintre acestea sunt operate pe un format mic, de 4.000 mp, restul fiind pe formatul clasic, de două ori mai extins.

Ultimul trimestru al anului 2019 se încheie pentru Selgros cu expansiune, prin deschiderea unui nou magazin, într-un format nou, de 6.000 mp, la Baia Mare”, au transmis reprezentanții Selgros România.

Din 2011, compania este parte a Transgourmet Holding, a doua reţea cash & carry şi comerţ business to business din Europa, cu operaţiuni în Elveţia, Franţa, Germania, Austria, Polonia, România şi Rusia.

Deschiderea unui magazin Selgros pe format clasic costă până la 20 de milioane de euro, sumă ce include atât prețul terenului, cât și construcția efectivă a magazinului ce măsoară 10.000 mp. Pentru formatul mic Selgros nu a comunicat investiția.

Selgros Cash & Carry a intrat pe piață locală în 2001, fiind  una dintre cele mai prudente rețele în ceea ce privește expansiunea, cu doar 22 de magazine în România după 18 ani de prezență.

Selgros organizează în România competiția Arena Bucătarilor, cel mai important eveniment destinat profesioniștilor gastronomi din țară, câștigată în acest an de clujeanul Emanuel Mocan.

Spre deosebire de lanțuri de magazine de tip hipermarket, supermarket sau discount, care merg către clientul final, rețelele cash&carry se adresează revânzătorilor – micilor comercianți – și jucătorilor din hoteluri, restaurante, catering. Pe piața din România sunt active doar două rețele moderne de tip cash & carry, Metro, din 1996, și Selgros, din 2001.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Going nationwide for the deals of the future

Articolul următor

Grupul Inditex și-a activat magazinele Zara din Vivo Cluj

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share