Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Start la lucrările Parcului Industrial Săcueni Bihor

Marți, 12 noiembrie 2019, câștigătoarea procedurii de licitație, asocierea formată din Drumuri Orășenești SA (lider al asocierii) și Luxten Lighting Company SA a semnat contractul de execuție a lucrărilor la Parcul Industrial Săcueni. Constructorul va avea la dispoziție 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru finalizarea construirii obiectivului.

Contractul constă în executarea, finalizarea și întreținerea obiectivului de investiții „Construire Parc Industrial Săcueni – introducerea rețelelor de drum incintă, accese, parcări, trotuare și stații de autobuz, instalații electrice de joasă tensiune, iluminat, instalații de alimentare cu apă și evacuare a apei menajere și pluviale, instalații stingere incendiu” și are o valoare totală de 2.509.370,71 lei plus TVA.

Este un proiect complex. Vorbim despre lucrări de electricitate, alimentare cu apă, canalizare menajeră și pluvială, reabilitare foraj existent, crearea accesului în parcul industrial și asfaltare”, a spus Alin Biț, director în cadrul SC Drumuri Orășenești SA.

Constructorul apreciază că, în cazul în care condițiile meteo vor permite, o parte a lucrărilor ar putea fi începute anul acesta. Este vorba despre lucrările de alimentare cu apă și electricitate.

Nu vom întâmpina probleme în ceea ce privește partea de forță de muncă. Deși este o lucrare complexă, din cele 20 de puncte de lucru, Luxten poate reloca în orice moment specialiști pentru această lucrare”, a precizat Mircea Lazăr, director regional Luxten Lighting Company SA.

Forță de muncă specializată la Liceul Tehnologic din Cadea

Parcul Industrial din Săcueni este al doilea proiect, după cel de construire a obiectivului din Tileagd, demarat de societatea Parcuri Industriale Bihor SA din cadrul Consiliului Județean. „Consiliul Local Săcueni a intrat în acționariatul societății Parcuri Industriale Bihor SA prin aportul în natură însemnând un teren de 50.000 metri patrați. În cadrul Liceului Tehnologic din Cadea există clasele profesionale în sistem dual care formează specialiștii ceruți pe piața forței de muncă. Acesta este atributul care poate contribui la creșterea economică a microregiunii. Există, așadar, forța de muncă specializată, pe care viitorii investitori din parcul industrial se pot baza la demararea afacerilor”, a adăugat edilul din Săcueni, Béres Csaba, prezent la semnarea contractului de execuție.

Harta Parcului Industrial Sacueni
FOTO: INVESTINBIHOR

Situat la 5 km de granița cu Ungaria și cu acces direct la un drum european, parcul industrial din Săcueni face parte din strategia de dezvoltare a județului demarată în actualul mandat. „Ne-am luat angajamentul să finanțăm întreaga dezvoltare a infrastructurii pentru a crea facilități viitorilor investitori, condiții optime pentru asigurarea unui mediu de afaceri competitiv în microregiune”, a spus președintele Pásztor Sándor. 

Sursa: Agentia News Bihor

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

TETAROM, new dimensions for business

Articolul următor

Noul Catalog Artmark Historical Estate – clădiri-emblemă din centrele marilor orașe, scoase la vânzare

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share