Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Primarii de municipii au discutat cu premierul Ludovic Orban. „Realitatea bugetului este îngrijorătoare”

Primarii de municipii, reuniți în Asociația Municipiilor din România, au avut marți, 19 noiembrie, o întâlnire de lucru, la Guvern, cu premierul Ludovic Orban, viceprmeierul Raluca Turcan, ministrul Finanțelor Publice, Vasile-Florin Cîţu și ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ştefan.

La întâlnire primarii au înaintat șefilor guvernului o serie de teme pentru discuții:

1. Stabilirea unui calendar de aprobare a Legii bugetului de stat pe anul 2020, care să asigure intrarea ei în vigoare la 1 ianuarie 2020.
2. Luarea în considerare a nevoilor reale ale municipiilor la rectificarea Bugetului de stat pe anul 2019.
3. Abrogarea aliniatului (7) al art. 20 din Ordonanța Guvernului nr.12/2019 cu privire la rectificarea Bugetului de stat pe anul 2019.
4. Începând cu ianuarie 2020, asigurarea finanţării sistemului de protecţie a copilului, a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav și a indemnizaţiile lunare ale persoanelor cu handicap grav de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti și județelor, conform legii, de la bugetul de stat, prin alocarea de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată cu destinaţie specială, fără ca acestea să greveze bugetele minime de funcţionare ale judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor.
5. Stabilirea cotelor din impozitul pe venit, ce revin unităților-administrativ teritoriale, prin Legea finanțelor publice locale și nu prin Legea bugetului de stat, așa cum s-a întâmplat în anii 2018-2019.
6. Transparentizarea activității ANAF și crearea posibilității ca APL să aibă acces permanent la informațiile privind colectarea IV, care constituie una din sursele de venit a bugetelor locale.
7. Constituirea, începând cu anul 2020, a unui Fond de creditare nerambursabilă pentru unitățile administrativ-teritoriale în vederea asigurării contribuției proprii a acestora la proiectele finațate din fonduri externe nerambursabile.
8. Identificarea modalităților de redistribuire a unor sume din exercițiul financiar 2014-2020 în cadrul POR, astfel încât să poată fi finanțate proiectele eligibile aflate în portofoliul APL (rezerva de până la 200%)
9. Menținerea plafonului disponibil pentru finanțările rambursabile care pot fi contractate de către unitățile/subdiviziunile administrative-teritoriale la nivelul de 1700 milioane lei, astfel cum a fost reglementat pentru anul 2019, prin Ordonanța nr 12 /2019 cu privire la rectificarea Bugetului de stat pe anul 2019.

„Noi am făcut calcule şi ştim că din transferurile de la bugetul de stat, din veniturile bugetelor locale, au fost afectate în 2018 peste 7 miliarde şi în 2019 cam tot atâta, ca urmare a transferului cheltuielilor sociale. Sigur că aici va trebui să găsim soluţii raţionale şi care ţin cont de realitate. Vă spun din capul locului că realitatea bugetului, astăzi, este o realitate îngrijorătoare, se putea vedea din execuţia bugetară prezentată de Ministerul Finanţelor, dar realitatea este mai neagră decât arată. Iar aici, evident că nu putem să convenim asupra tuturor doleanţelor care există din partea bugetelor locale, dar vom încerca să reparăm cât de cât ceea ce a fost stricat de guvernarea anterioară – asta este în privinţa calendarului de aprobare a Legii bugetului de stat”, a declarat Ludovic Orban în cadrul întâlnirii.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Firmele bihorene de top premiate la gala „Topul firmelor din judeţul Bihor”

Articolul următor

Diplomați și oamenii de afaceri din spațiul lingvistic german, îndemnați de primarul Sibiului să susțină evenimentele culturale

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share