Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Dumitru Budrala, directorul ASTRA Film Festival, decorat de președintele Iohannis

Ceremonia a avut loc vineri, 29 noiembrie 2019, la Palatul Cotroceni, și a făcut parte din seria de manifestări ocazionate de Ziua Națională a României.

“Astăzi, în apropierea Zilei Naționale, am dorit să onorez valorile și performanța din educație, sănătate și cultură. Împreună, am trăit un moment cu puternice valențe simbolice. Dumneavoastră însă sunteți cei care le dați adevărata cinstire nobilelor domenii pe care le reprezentați aici”, a spus președintele Klaus Werner Iohannis.

Astra Film Festival, fondat în 1993, este un festival de film care aduce la Sibiu regizori și filme de primă mărime din toată lumea. Este un proiect cultural inovativ, de mare ținută artistică și intelectuală. O reușită cu totul excepțională prin faptul că, a fost pornit si menținut mai mult de un sfert de secol, în condițiile unei societăți tulburi ale României postdecembriste. Vizionarul și motorul din spatele acestui proiect este directorul fondator, regizorul Dumitru Budrala, care l-a construit practic de la zero, crescând și maturizând festivalul – și, în același timp, crescând și maturizând publicul de film și de arte din Romania si din Europa de Est.

„În semn de înaltă apreciere pentru deosebita activitate regizorală și contribuția remarcabilă la promovarea filmelor documentare românești, atât în țară, cât și în străinătate, se conferă Ordinul Național  Serviciul Credincios în grad de Cavaler domnului Dumitru Budrala.”

Președintele Klaus Iohannis a mai subliniat în discursul său:

“O trăsătură comună este contribuția pe care o aveți la educarea tinerilor în spirit umanist. Ați ajutat decisiv la promovarea și cunoașterea de către noile generații a valorilor culturii autohtone și universale. Sunteți în mod constant un sprijin pentru tinerele talente în parcurgerea greului, dar atât de frumosului drum spre împlinire și afirmare artistică.

Vreau să vă felicit pentru dedicarea cu care, ani de-a rândul, v-ați pus talentul în slujba reprezentării în lume, cu cinste, a tricolorului nostru.

Prin muzică, pictură, teatru, literatură, folclor, film ori arhitectură ați dovedit că acum mai bine de o sută de ani, la Alba Iulia, s-a săvârșit nu doar unitatea tuturor românilor, dar s-a afirmat deschis voința de modernizare europeană a României, izvor al unor contribuții de mare valoare la tezaurul cultural al umanității. Sunteți, prin opera dumneavoastră, exemple ale vitalității acestei moșteniri.”

Regizorul Dumitru Budrala, directorul ASTRA Film Festiva, a declarat că: “Este un moment important. Eu sunt obișnuit cu munca și niciodată nu mă gândeam ca efortul meu poate primi o astfel de apreciere. Pentru mine, până acum, esențiale au fost momentele în care se lasă întunericul în sală, iar aerul vibreaza de la comunicarea intensă între film și public, în special atunci când în public sunt copii, sau când văd coloanele de elevi impânzind orașul Sibiu pentru a ajunge la ASTRA Film Junior. Sau momentele când reușesc să surprind în filmele mele lucruri nespuse până atunci în vreun film.
Mulțumesc colegilor mei, care mi-au fost alături în acești 30 de ani pentru a realiza ASTRA Film Festival. În acest moment nu pot să nu mă gândesc și la sansa de a avea niște părinți de excepție, cărora le datorez cel mai mult, care mi-au oferit o educație cu siguranță peste ceea ce ar putea să ofere orice școală privată din lume. Le dedic și lor această decorație!”
Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Noul Duster, cel mai vândut SUV din Romania, a atins borna de 500 000 de unități produse la Mioveni

Articolul următor

Bucureștenii de la Urban Team vor elabora noul PUG al Zalăului

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share