Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Proiecte de peste 142.000 de lei finanțate prin „Bursa Talentelor” în Bihor

Nu mai puțin de nouă proiecte au fost alese pentru a fi finanțate prin ediția a VII-a a programului Bursa Talentelor în județul Bihor. Selectarea proiectelor a avut loc în Cadrul Galei Comunității Bihorene, care a avut loc marți, 10 decembrie 2019, la Hotel Ramada din Oradea.

Participanții la Gala Comunității Bihorene au ales să susțină financiar și logistic implementarea lor, arătând încă o dată că facem parte dintr-o comunitate generoasă și implicată activ în creșterea propriului nivel educațional și cultural”, a declarat Claudia Abrudan, directorul executiv al Fundației Comunitare Oradea.

Bursa Talentelor este un program de granturi dezvoltat de Fundația Comunitară Oradea, prin care se încurajează performanţa tuturor celor înscriși într-o formă de învățământ și care dezvoltă sau vor să dezvolte proiecte ce au ca scop realizarea unor produse novatoare, lucrări de diplomă/doctorat, articole sau cărți, cercetări de piață, participarea la competiții, etc. şi care aduc un plus de valoare comunităţii bihorene.

În total, în cadrul evenimentului s-a adunat suma de 142.400 lei. Pe lângă această sumă, s-au mai realizat donații în natură constând în servicii și materiale necesare implementării proiectelor.

Proiecte finanțate

1. Talentul nu are etnie – Școala Creștină Privată din cartierul rromilor Tinca – 10.300 lei;

2. Oglinda sufletului în culori – Asociația Zâmbet și Speranță pentru Viitor – 14.200 lei;

3. Pro discipulus – Anca Mihociu – 11.600 lei;

4. Consumă sustenabil – Gabriela Vereș – 20.700 lei;

5. Caravana științei – Slavoia Aexandru, elev – 20.200 lei;

6. EduCrea(c)tiv – Lect. univ. dr. Anca Tomoioagă, Conf. Univ. dr. Oana Brîndaș – 12.600 lei;

7. AntreprenorIng – Bogdan Berke, reprezentant Cercul Științific Stundețesc ”Self-up” -12.300 lei;

8. Deplastificat – Andra Cloștorfeanu, elevă – 17.000 lei;

9. Tineri speciali în viața de zi cu zi – Asociația Corabia Speranței – 23.500 lei.

Fundația Comunitară Oradea este o organizație non-guvernamentală, apolitică și non-profit, care își propune îmbunătăţirea vieţii locuitorilor din judeţul Bihor prin mobilizarea şi distribuirea de resurse pentru iniţiative locale. Acest lucru este posibil prin încurajarea spiritului filantropic și de responsabilitate socială al organizaţiilor non-guvernamentale, companiilor și persoanelor fizice/grupurilor de iniţiativă, cu scopul de a acoperi nevoile mereu în schimbare ale comunității.

Fundația Comunitară Oradea face parte din programul național de Fundații Comunitare”, inițiat de Asociația pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu Fundația Pentru Parteneriat și Fundația Pact, cu sprijinul financiar al Charles Stewart Mott Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe și Romanian-American Foundation.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Premierul Orban: Fondul de Dezvoltare și Investiții trebuie desființat

Articolul următor

Universitarii de la Cluj se implică în agricultura inteligentă

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share