Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Ministerul Transporturilor a decis majorarea subvenției pentru călătoriile în Delta Dunării

navromdelta.ro

Activitatea de transport regulat de călători şi mărfuri în Delta Dunării se va desfăşura în acest an în baza unui acord-cadru, anexă la contractul încheiat în anul 2016, de către Ministerul Transporturilor şi societatea Navrom Delta SA, după ce ministerul nu a mai organizat anul trecut licitaţie pentru adjudecarea acestei activităţi, transmite Agerpres.

Directorul executiv al Navrom Delta SA, Nicolae Chichi, a declarat pentru AGERPRES că, în urma negocierilor purtate, subvenţia alocată de Ministerul Transporturilor pentru desfăşurarea activităţii a crescut cu circa 50% faţă de anul trecut.

„Este normal ca subvenţia să crească, fiindcă lucrurile s-au schimbat pe piaţa carburanţilor, în ceea ce priveşte salariile, dar şi pe partea de reparaţii, întreţinere şi siguranţă a navelor. Este o creştere firească în opinia noastră. Preţurile călătoriilor cu navele noastre nu au fost modificate din anul 2015 şi nu se vor schimba nici în acest an”, a afirmat directorul Chichi.

Potrivit acestuia, anul trecut societatea a transportat 4.500 de tone de mărfuri de strictă necesitate şi 70.000 de călători, cifrele fiind similare cu cele din anii trecuţi.

La mijlocul lunii decembrie, Consiliul de Administraţie al firmei a decis sistarea serviciului de la 1 ianuarie 2020, deoarece Ministerul Transporturilor nu a organizat licitaţie pentru transportul regulat de călători şi mărfuri în Deltă şi a refuzat majorarea subvenţiei. Ajutorul alocat de Ministerul Transporturilor pentru desfăşurarea acestei activităţi le permite locuitorilor din satele izolate din Deltă să plătească preţuri reduse la jumătate faţă de cele pe care le achită vizitatorii Rezervaţiei.

Periodic, Ministerul Transporturilor organizează licitaţii pentru acordarea subvenţiei de transport public de persoane şi mărfuri în Deltă, iar societatea Navrom Delta SA, care are printre acţionari şi Consiliul Judeţean, este singura care îndeplineşte condiţiile legale de participare, având nave suficiente pentru a interveni în caz de urgenţă,  mai scrie sursa citată.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Compania Aquaserv SA – furnizor de civilizație pentru locuitori din trei județe

Articolul următor

Start-up orădean în domeniul IT, finanţat cu 7 milioane de dolari de Google

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share