Analize Cluj Educatie HR/Joburi

Carmen Bindas: Integritatea, bunul simț și asertivitatea sunt competențe cheie căutate azi de angajatori

Integritatea, bunul simț și asertivitatea sunt doar câteva dintre competențele cheie pe care angajatorii le caută azi în rândul tinerilor interesați să intre pe piața muncii. Peste 77 milioane de persoane din Europa cu vârste cuprinse între 25-64 de ani, aproximativ 1 treime din populația Europei, au foarte puține calificări pentru a putea lucra în piața muncii la standardele căutate astăzi.

La Cluj-Napoca, companiile însă investesc într-un alt tip de educație și formare a viitorilor angajați. Prin programul FUTURE – Construiește cu pasiune, studenții, profesorii, companiile se implică activ în dezvoltarea competențelor soft și pregătirea studenților pentru primul loc de muncă. Programul, inițiat de Mădălina Hodorog, se desfășoară deja de un an, iar ediția susținută de compania Office Depot include 40 de studenți și 10 profesori universitari care participă la sesiuni de training axate pe educație nonformală.

Pentru a afla direct cum arată piața muncii astăzi în domeniul financiar, ce competențe caută angajatorii și cum investesc în aceștia, am vorbit cu Carmen Bindas, HR Manager în cadrul companiei Office Depot Service Center, distribuitorul numărul 1 în Europa de produse și servicii pentru spații de birou, compania fiind activă în 30 de țări europene cu puncte de lucru în 14 dintre acestea, inclusiv în România.

Ai o experiență de 12 ani în zona de resurse umane: recrutare, training sau evaluare de personal. În tot acest timp, te-ai întâlnit cu o mulțime de experiențe. Ce situații au rămas la fel în industria de recrutare deși ar merita o schimbare?

Pașii procesului de recrutare și selecție au rămas cam aceeași, deși poate poartă alte nume sau se desfășoară într-un alt ritm. În ultimii ani s-au schimbat foarte multe lucruri în zona de resurse umane, în special în ceea ce privește recrutarea, selecția și retenția angajaților.

Azi, elementele definitorii în resurse umane sunt: flexibilitatea, automatizarea proceselor și viteza. Ceea ce rămâne mereu la fel, e faptul că recrutarea și selecția reprezintă un drum cu două sensuri, e un proces de identificare a numitorilor comuni și de luare a unui angajament de ambele părți. Momentan balanța înclină înspre candidați, care au o paletă mai largă de oportunități profesionale, însă ar trebui să fie mai conștienți și hotărâți atunci când iau o astfel de decizie.

Acesta ar fi un lucru pe care l-am putea îmbunătăți și în care merită să investim efort: ghidarea lor în acest proces – și tocmai asta e ceea ce încercăm să facem împreună cu Mădălina Hodorog în programul FUTURE – Construiește cu pasiune.

Noile talente sunt responsabile pentru ritmul în care evoluază azi piața muncii. Ce ar trebui să știe un nou angajat despre domeniul de finanțe înainte să aplice pentru un job?

Regula de 3 simplă: că poate să fie FUN, că nu e nevoie de o pregătire foarte elaborată înainte, că are foarte multe nuanțe – e nevoie de creativitate și inovație deseori, nu doar de bune abilitați logico-matematice. Aceastea sunt concluziile noastre în cei 12 ani de când Office Depot a intrat pe piața serviciilor financiare clujene.

Odată intrat în câmpul muncii, lucrați foarte atent cu noii angajați și îi ajutați să își dezvolte o serie de skilluri noi, fie că vorbim de hard sau soft skills. Cu toate acestea, ce abilități nu se pot preda mai departe odată intrat în câmpul muncii?

Integritatea – bunul simț și asertivitatea sunt niște valori fundamentale, care stau la baza dezvoltării noastre ca oameni. Asta căutăm încă din procesul de selecție și dincolo de orice competențe măsurabile, valorizăm atitudinea potrivită, iar skillurile le formăm pe parcurs.

Dacă ai putea introduce un curs nou în programa tuturor universităților, în ce ar consta acesta?

Orientarea în carieră – nu doar la nivel universitar, ci chiar începând din gimnaziu. E nevoie să introducem acest concept în fiecare etapă din educația noastră formală, deoarece există o discrepanță uriașă între teorie și practică, între cele două lumi: mediul școlar și piața muncii. Noi ar trebui să fim ghidați în procesul de descoperire a potențialului și a preferințelor noastre încă din primii ani de școală, iar mai apoi, pornind de la aceste baze, ar trebui să putem identifica unde ne potrivim pe piața muncii.

Cum arată viitorul în piața de recrutare?

Eu cred că viitorul este acum, viteza despre care vorbeam anterior, ne face să avansăm foarte repede. Totuși, important este să nu sărim peste etape de dragul evoluției, ci să ne construim cariera pas cu pas, ancorați în realitate.

Related posts

Producătorul italian de electrocasnice De’Longhi angajează 108 oameni pentru fabrica din Jucu

Stefana Muresan

Spire Start-ups – program de mentorat în cadrul proiectului Spire Baia Mare

Nicolae Pop

Magazinele Enel din Cluj, Sibiu și Mureș, închise de sărbători

redactia

SunGarden Golf & Spa Resort, creștere de 30% a numărului de turiști

Ligia Voro

Cluj: 1.200 de cadre medicale, instruite cu bani europeni

Stefana Muresan

Mai multe publicații locale îi cer lui Ludovic Orban declararea presei drept domeniu de interes strategic și câteva măsuri de sprijin

Nicolae Pop

Este greu să creezi business plan-uri într-o piaţă volatilă

CJ Cluj a atras, în ultimii doi ani, 250 de milioane de euro, fonduri europene

redactia

Gilău-Nădășelu va fi conectată la Autostrada Transilvania. La sfârșitul lunii, recepția lucrărilor de la Gilău

redactia

România, loc I în UE la creșterea comerțului cu amănuntul în decembrie 2019

Traian Dan

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România: Îngheţarea salariilor în sectorul bugetar, cel puţin pentru primele 6 luni ale anului 2019

redactia

Oradea pe primul loc în topul pressone.ro – „Cele mai bune orașe din România”

Traian Dan

Spitalul de Recuperare din Cluj, dotat cu un microscop destinat microchirurgiei reconstructive

Stefana Muresan

Endava vinde divizia fintech

Ligia Voro

După Cluj-Napoca, și Primăria Timișoara alocă bani pentru un studiu de prefezabilitate pentru metrou

Stefana Muresan

Japonezii i-au dovedit pe italieni în proiectul metroului clujean

Nora Dumitrescu

Primul cluster din educație din România apare în Ardeal

Nora Dumitrescu

Eximtur: Cererea pentru litoralul românesc, în creştere faţă de anul trecut

Stefana Muresan

Lansarea regională a Romanian Building Awards (RBA) 2017

Ionut Oprea

Elitele Clujului au socializat la ”Celebrate Cluj Party & Networking”

A. I.

Avocatul și rolul său în real estate

Ligia Voro

Practici de prevenire a coruptiei, in atentia comunitatilor de afaceri

Ionut Oprea

Legea „Split TVA”, promulgată de președinte

Stefana Muresan

Clujul și Oradea își fac pasaje din banii proiectului de cale ferată

Nora Dumitrescu

Leave a Comment