Energie Energy Mirror Of Romania Infrastructura Investitii Mureș Proiecte Sibiu Ultimele stiri

Claudiu Damian, director SDEE Mureș: Aproape 40 de milioane de lei investiți în județ în 2019

Fost șef PRAM (Protecții, Relee, Automatizări, Măsură), cu un doctorat în domeniul energetic, Claudiu Damian a făcut un pas spre partea de management, iar din 1 ianuarie 2018 conduce Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Mureș, una dintre cele șase sucursale ale Societății de Distribuție a Energiei Electrice (SDEE) Transilvania Sud, cu o întrerupere de 6 luni, perioadă în care a ocupat aceeași funcție la Brașov (1 octombrie 2018-31 martie 2019). Printre obiective, noul director și-a propus să continue programul de investiții aprobat, ca să dezvăluim doar un răspuns la întrebările adresate în interviul pe care Claudiu Damian ni l-a acordat.

 

Reporter: Ce conține planul dvs. de management al SDEE Mureș, care sunt principalele obiective pe care doriți să le atingeți în mandatul de director?

Claudiu Damian: În primul rând, continuitatea investițiilor. Erau începute câteva lucrări de investiții conform unui program atât în mediul urban, cât și în cel rural, iar sumele și planurile de viitor erau destul de ambițioase ca valori.

Erau foarte multe noutăți pentru mine, venind dintr-un domeniu foarte tehnic -am fost șeful PRAM din 2012, am făcut și un doctorat în domeniul energetic și mi-am zis că e momentul să fac un pas mai sus și să se încerc și partea de management. În calitate de manager, am întâlnit foarte multe provocări, precum: dezvoltarea sistemelor electrice, îmbunătățirea calității energiei electrice la utilizatorii noștri, menținerea nivelului de tensiune corespunzător până la ultimul cătun pe care vrem să îl alimentăm.

 

Rep.: Care este gradul de acoperire la acest moment a județului Mureș din punct de vedere a rețelelor electrice?

C. D.: Rețelele electrice acoperă întreg județul Mureș. Au fost câteva puncte, foarte puține, care nu erau alimentate cu energie electrică. Au fost făcute și electrificări, dezvoltări ale rețelelor prin investițiile făcute și de compania noastră, și de către primăriile din zonele respective.

Doar local mai sunt mici zone în care chiar nu s-a dorit racordarea de către proprietari, din diferite considerente, sau sunt cabane private unde nu se dorește racordarea la rețeaua electrică și au rămas pe grupuri generatoare. Motivul principal este legat de aspectul financiar – investițiile erau foarte mari; distanță foarte mare – parametrii energiei erau greu de păstrat, mai ales la o distanță așa de mare față de sursele de energie pe care noi le aveam în zonele respective.

 

Rep.: Care a fost volumul investițiilor?

C. D.: În 2018 am avut un plan foarte, foarte ambițios, în valoare de aproape 40 de milioane de lei. A fost o sumă foarte mare investită în modernizarea instalațiilor.

În 2019, planul a fost aproximativ la același nivel. Sunt sume foarte mari comparativ cu anii trecuți, în care sumele erau undeva la jumătate.

Rep.: Care ar fi volumul de investiții necesar la nivelul județului Mureș?

C. D.: Nu am o sumă exactă pe care ar trebui să o investim astăzi. Ar trebui făcută o analiză complexă, pentru că, deși instalațiile sunt destul de vechi, nu înseamnă că sunt și deteriorate. Gradul de uzură diferă de la un echipament la altul și diferă foarte mult în funcție de mai multe criterii pe care ar trebui să le luăm în calcul.

Pe de altă parte, chiar dacă am dispune de suma necesară, din punct de vedere tehnic, tot nu am putea face toate investițiile în același timp, pentru că nu putem întrerupe alimentarea cu energie electrică peste tot și să construim, la fel cum nu putem să facem rețele paralele cu cele existente. Dar, etapizat, lucrările necesare vor fi realizate. În momentul de față, în tot județul sunt în desfășurare 19 lucrări de investiții, unele dintre ele fiind multianuale. Avem o perspectivă în funcție de scoring-ul făcut pe fiecare lucrare, scoring pe care noi l-am calculat în funcție de vechime, în funcție de incidente, în funcție de problemele care au apărut în instalațiile respective – pot să fie instalații mai vechi, dar care să fie mult mai performante tehnic, datorită uzurii reduse, față de altele care au cu patru – cinci ani mai puțin, dar care s-ar putea să fi fost mult mai expuse.

Ca planuri de viitor, avem peste 70 de astfel de obiective, o mare parte dintre ele fiind deja planificate pentru finalizare până în 2025.

 

Rep.: Investițiile pe care le-ați derulat s-au încadrat în calendarul pe care l-ați stabilit sau au fost și situații neprevăzute care au întârziat lucrările?

C. D.: Au fost probleme foarte mici și, în general, au ținut de anumite perioade. Mă refer aici la lunile de iarnă în care nu s-a putut lucra și, ca să nu forțăm lucrurile, am decis că e mai bine să decalăm termenul final.

 

O procedură complicată

 

Rep.: Cât durează acum obținerea documentației din partea operatorului de distribuție pentru o investiție?

C. D.: Pentru ca o investiție să fie recunoscută de ANRE, este necesară parcurgerea unor pași. Se pleacă de la o notă conceptuală, care trebuie aprobată (acesta este un document care stă la baza justificării investiției). Apoi se întocmește tema de proiectare, după care începe proiectarea propriu-zisă, se face un studiu de fezabilitate pe lucrare, în care se stabilește ce trebuie făcut și suma necesară, și începe avizarea lucrării.

Pentru obținerea autorizației de construire este nevoie uneori de foarte multe avize. S-ar putea ca, în momentul în care noi cerem autorizația de construire, să se ceară un aviz de la Apele Române. În momentul acela trebuie făcut și un proiect pentru supratraversările de pârâuri sau râuri. Toate aceste avize, care se impun prin autorizația de construire, durează un anumit interval de timp. S-ar putea să fie nevoie de studii geo pe anumite zone de teren, precum și de ridicare topo pe toată zona respectivă.

După ce se avizează întregul studiu și se obțin toate autorizațiile, se poate trece la următorul pas: licitația lucrării. Și această etapă poate fi de durată: după ce se publică, se așteaptă intervalul necesar depunerii eventualelor contestații; dacă nu sunt contestații, sunt foarte multe situații în care se cer clarificări suplimentare, pe diferite materiale, operațiuni sau lucrări din cadrul investiției. După ce se licitează, contractanții vor face detaliile de execuție și proiectul tehnic.

Toate etapele acestea sunt legate de niște intervale de timp minime și, adunate, se poate ajunge la perioade destul de mari, în funcție de amploarea lucrării. Spre exemplu, sunt linii de medie tensiune în interiorul localităților, care necesită  modernizare pe distanța a câtorva kilometri, însă pentru care numai ridicarea topo și studiile geo pe toate zonele pe care trebuie să le facem presupun multe proiecte mai mici, care sunt adăugate la proiectul mare și care trebuie construite pas cu pas.

 

Rep.: Cum se derulează procedura pentru un utilizator casnic?

 

C. D.: Momentul zero este acela în care un viitor utilizator vine și depune primele documente. Prima dată se obține avizul de amplasament pentru lucrarea respectivă, care să certifice că în acea zona nu există rețele care să subtraverseze, că nu există în apropierea viitoarei construcții o rețea care să pună în pericol echipele care vor construi acea casă și că nu se aproprie prea tare de rețeaua electrică. Fiecare instalație trebuie să aibă o zonă de siguranță, un culoar care trebuie respectat și care trebuie să protejeze din exterior spre interior, dar și linia din interior față de acțiunile exterioare. În situația în care nu trebuie eliberată zona sau nu trebuie schimbată poziția viitoarei construcții și sunt îndeplinite toate condițiile, se eliberează avizul de amplasament. După obținerea avizului de amplasament se cere avizul tehnic de racordare. Acesta poate să conțină o soluție de alimentare simplă sau o soluție mai complicată, în funcție de puterea cerută de utilizator, în funcție de ce instalații electrice există în zonă. Sunt foarte multe solicitări pe care e greu să le onorăm din cauza distanței sau a lipsei instalațiilor în zona respectivă – spre exemplu, solicitantul are terenul pe care vrea să construiască, obține autorizația de construire pentru casă, dar ca să ajungem și cu rețeaua în zona respectivă, trebuie făcuți niște pași. Uneori complicati, alteori mai simpli.

Nu facem rețele electrice pe domeniul privat, investițiile și lucrările noastre trebuie să fie pe domeniul public. De foarte multe ori ne întâlnim cu situații în care, pentru a ajunge la un anumit teren, ar trebui să trecem peste terenuri private. Dacă cineva vine la un moment dat și își închide terenul pentru că e terenul lui, pe noi ne blochează să avem acces tot timpul la instalații, ceea ce nu este în regulă.

Pentru un branșament electric, de foarte multe ori este nevoie de autorizație de construire, care presupune supratraversare de drumuri – pot fi drumuri naționale/județene sau drumuri de țară, dar în toate aceste situații este nevoie de autorizație de construire. Pentru acea autorizație s-ar putea iarăși să fie nevoie câteva avize, din câteva zone mai sensibile, care să implice alte mici proiecte pentru avizul respectiv. Sunt destul de multe situații în care toți acești pași, cu toate termenele date de fiecare autorizație, de fiecare aviz, să ducă la un timp relativ mare.

 

Rep.: Cum vedeți dvs. o posibilă simplificare a acestei proceduri?

C. D.: Avizele sunt cerute prin autorizația de construire pe care o emite primăria, consiliul local sau consiliul județean, în funcție de zonă. Dacă nu s-ar cere avize de la fiecare deținător de rețele, s-ar putea ajunge la situații neplăcute. Spre exemplu, un deținător de rețele ar putea avea în subteran o fibră optică pe care s-ar putea să o distrugi în timpul lucrărilor de săpături. În momentul în care ai descoperit în zona respectivă o fibră, un circuit electric, te oprești, vezi a cui este, iar apoi faci un alt proiect, de deviație a rețelei respective și vezi ce variante ai, pentru că este mai greu să refaci ceva ce ai stricat decât să aștepți un aviz cu care, chiar dacă durează puțin mai mult, ai o siguranță că pașii pe care îi faci sunt corecți și nu distrugi ceva ce au făcut alții. Este vorba despre canalizări, conducte de apă, conducte de gaz, orice există în subteran. În zona respectivă s-ar putea să aibă cineva în vedere un obiectiv nou, iar acolo să fi început un proiect al unei conducte de apă, de gaz sau de canalizare. Neștiind, nesolicitând avizele de la ceilalți deținători de rețele, începem și noi să proiectăm și, la un moment dat, se suprapun acele două rețele, lucru care ar crea o problemă majoră. Putem fi puși în situația în care suntem doi deținători de rețele, pe două autorizații de construire exact pe aceeași poziție, lucru care ar duce la o îngreunare și mai mare.

Unul dintre avizele care necesită de foarte multe ori perioade mai lungi de obținere este avizul de la Cultură. Lucrarea de alimentare cu energie electrică s-ar putea să fie într-o zonă centrală, istorică, și nu e normal să vină deținătorii de rețele și să își pună o cutie după bunul plac pe o clădire istorică, veche, de exemplu.

Eu susțin în continuare necesitatea obținerii tuturor avizelor de la toți deținătorii de rețele.

 

Rep.: Dacă ar trebui să faceți o comparație între cum arăta sistemul de distribuție a energiei electrice acum 20 de ani și cum arată acum, ce v-ar veni în minte prima dată?

C. D.: În primul rând au devenit mult mai stricte condițiile de securitate a muncii, dacă fac o comparație cu perioada în care m-am angajat, acum 23 de ani.

Din punct de vedere tehnic, s-au făcut niște pași extraordinari. S-a ajuns la acele relee digitale foarte performante, chiar dacă, și acum 20 de ani, în Târgu Mureș erau niște pași importanți făcuți în câteva stații electrice de transformare telecomandate. Am fost printre primele județe care au avut stații telecomandate prin relee digitale de la dispecerat – stațiile electrice Livezeni și Corunca. La nivel de informație în dispecerat, erau aduse toate mărimile analogice și digitale din stația electrică de transformare. Din momentul acela s-au mai făcut niște pași foarte, foarte importanți. Acum, avem relee digitale foarte performante, care oferă multe informații referitoare la ce se întâmplă în acea instalație. Putem ști care este nivelul de tensiune, valoarea sau ceilalți parametri, celelalte mărimi care pot fi extrase dintr-un astfel de releu. Informațiile pot fi, astfel, transmise mai departe, centralizate și făcute niște analize pe diferite situații, evenimente, avarii. S-a ajuns undeva foarte, foarte departe și se va ajunge și mai departe pe baza investițiilor care se fac și care sunt atent monitorizate.

 

Digitalizare pentru aproximativ 12.000 de utilizatori

 

Rep.: Suntem în 2020, într-o societate care devine din ce în ce mai tehnologizată, cum răspunde SDEE Mureș la provocările acestea de digitalizare pe care le aveți, și legate de investițiile dumneavoastră, și față de consumatori?

C. D.: În Târgu Mureș se va face o lucrare pentru aproximativ 12.000 de utilizatori care vor avea citirea contoarelor de la distanță. Se va realiza o rețea de citire în zona Dâmbu, unde noi am investit foarte mult anul acesta. Rețelele din cartierul Dâmbu Pietros au fost introduse în subteran, s-au înlocuit toate rețelele de medie tensiune și s-au înlocuit toate circuitele de alimentare a blocurilor și a caselor din zona respectivă. Terminăm lucrarea aceasta și începem proiectul privind citirea contoarelor de la distanță, prin care fiecare utilizator va putea avea informații exacte asupra consumului de energie pe care îl are. Este un proiect nou care se dezvoltă și pe care o să îl multiplicăm pe urmă și mai departe în județ. Principalele câștiguri pe proiectul respectiv sunt faptul că utilizatorul poate să își vadă consumul, poate să facă o analiză a acestuia, să vadă când consumă mai mult, când consumă mai puțin, să își regleze consumul de energie în funcție de ore, să treacă pe tariful care îl avantajează.

 

Rep.: Anul trecut s-a adoptat legislația privind prosumatorii, cum au răspuns mureșenii?

C. D.: Sunt destul de multe solicitări și din partea prosumatorilor. Am emis deja câteva avize de racordare și avem prosumatori racordați. Și din perioada anterioară avem instalații în care se produce energie electrică, panouri fotovoltaice montate pe case, pe garaje. Acum s-a reglementat mai corect și mai bine, s-au tras niște linii clare între producere și distribuție și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un producător de energie electrică privind instalația electrică, din punct de vedere tehnic, economic, juridic. Acum, datorită programului pe care vrea guvernul să îl implementeze și să îl dezvolte, cu siguranță vor veni foarte mulți consumatori care vor dori să devină prosumatori.

Au fost multe discuții cu privire la condițiile de racordare a prosumatorilor și au fost echipe de lucru la nivelul SDEE Transilvania Sud și la nivelul Grupului Electrica, care au stabilit împreună cu reglementatorul condițiile de racordare și cum se pot aplica în teritoriu aceste condiții.

Până la urmă, investițiile vor fi minime, dacă instalația de producere poate fi racordată pe circuitul existent, se va face acest lucru și nu vor fi necesare investiții suplimentare foarte costisitoare.

 

Rep.: Și, în momentul de față, din păcate există problema furturilor de energie. Cum stăm la nivelul județului Mureș?

C. D.: Furtul de energie este o problemă majoră. La nivelul județului Mureș avem probleme, ca peste tot. Am avut acțiuni cu jandarmii, în zone diferite, în care s-a găsit un număr destul de mare de utilizatori suspectați de furt de energie, care aveau instalațiile modificate – contoarele erau ocolite pentru a nu se înregistra consumul.

Avem o echipă de investigații energetice a cărei activitate constă în depistarea furturilor de energie, care verifică grupurile de măsură atât la societăți, cât și la utilizatorii casnici. În momentul în care colegii mei depistează un caz de furt de energie electrică, sună la 112 și sunt chemate echipaje de jandarmi și poliție. Din momentul respectiv încep să fie făcute demersurile atât de către poliție, cât și de noi pentru recuperarea prejudiciului.

Avem destul de multe cazuri de furt de energie cu cantități considerabile. Cei în cauză pot să fie mici sau mari utilizatori, poate fi un atelier, spre exemplu, însă în fiecare situație se demarează procedura de stabilire și recuperare a prejudiciului.

 

Recrutarea personalului rămâne o problemă

 

Rep.: Cum colaborați cu mediul academic?

C. D.: An de an, în baza unui protocol de colaborare cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, aproximativ 12 studenți din anul III vin și fac practică la noi. Formăm trei-patru grupe de câte trei-patru studenți, care au posibilitatea să facă practica în cadrul mai multor departamente.

 

Rep.: În România, de câțiva ani deja, e o discuție despre lipsa forței de muncă sau despre slaba pregătire a forței de muncă, cum vă descurcați în ceea ce privește recrutarea personalului?

C. D.: Este foarte greu să găsim oameni pregătiți. În primul rând e foarte greu să găsim electricieni pe specializarea noastră, de distribuție energie electrică. Nu putem angaja un electrician auto, nu putem lua în considerare alte meserii, care sunt tot în domeniul electric, dar nu au pregătire în meseria de energetician. În 2019 am făcut câteva angajări, mult mai multe față de anii trecuți. Am scos 27 de posturi, unele au fost eliberate de către cei care au ieșit în pensie sau care au plecat spre alte locuri de muncă, altele au fost vacante ca urmare a suplimentării personalului prin modificarea organigramei. Au fost situații în care s-au prezentat două persoane pentru un post, dar au fost și situații în care s-au prezentat șase persoane pentru un post, depinde foarte mult de zona în care am scos la concurs postul. Însă sunt și cazuri în care nu găsim personal de specialitate.

 

Rep.: Cum v-ar putea ajuta învățământul dual, intenționați să sprijiniți acest tip de învățământ profesional?

C. D. Am avut discuții la Inspectoratul Școlar Județean, am avut discuții și la nivelul Liceului Electromureș. Intenția noastră este să începem o colaborare și să facem primii pași și pe parte de învățământ dual. Vrem să mergem și până la Iernut, la Liceul Energetic, să demarăm discuțiile pentru viitorul an școlar.

De altfel, la nivelul SDEE Transilvania Sud sunt deja două proiecte începute, unul la Brașov și unul la Alba Iulia.

 

Rep.: Ce detalii ne puteți oferi despre competiția pe care o veți organiza la Târgu Mureș?

C. D.: În 2020, SDEE Transilvania Sud va organiza Trofeul Electricianului, faza pe societate, în Târgu Mureș. Am început niște discuții pe această temă, iar toate locațiile și examinările pe specialități vor fi în municipiul Târgu Mureș. Preferăm să nu să ieșim în afara municipiului, pentru că este destul de greu să găsim în alte zone condiții optime de desfășurare pentru toate specialitățile și să asigurăm cazarea pentru participanți.

Ligia VORO

Related posts

Noul plan de amenajare a Clujului, realizat cu Banca Mondială

Nora Dumitrescu

Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea va fi extins; investiție de peste 11 mil. euro

Stefana Muresan

Investiție de 17 milioane de euro finalizată cu brio de Repcon Oradea

Transilvania Business

BCR a lansat concursul de desene pentru elevi „Școala Banilor Bine-Crescuți”

Traian Dan

Primul workshop din Vestul țării despre blockchain la UVT

Ligia Voro

Competiție pentru start-up-uri. Antreprenorii cu idei sau afaceri în Energie, Mobilitate sau Smart City pot câștiga milioane de euro

Papuc Irina

Compania de Investiții a reabilitat un pavilion de infecțioase în Sălaj

Nora Dumitrescu

Bosch construieşte o fabrică la Simeria; investiție de aproximativ 110 mil. euro și peste 700 de locuri de muncă create

Stefana Muresan

UVT, între cele mai bune 1396 universităţi din 92 de ţări din lume

Ligia Voro

Camera de Comerț Maramureș s-a reactivat fizic

Nora Dumitrescu

FOTO Cum se culeg strugurii la -8 grade Celsius. Jidvei anunță o nouă serie de vinuri de gheață Eiswein Jidvei

Papuc Irina

Companii din Belgia, în căutare de parteneri de afaceri în România

Ligia Voro

„Digitalizarea României începe să se descentralizeze”. Prima discuție despre crearea centrelor de inovare digitală

Ion Surdu

Facilitec România vândută către Momentum Capital

Ligia Voro

Șapte noi echipamente medicale ultramoderne vor intra în dotarea a două spitale clujene

redactia

VIDEO// Cum arată șantierul autostrăzii Sibiu – Boița și care este gradul de execuție al lucrărilor

Papuc Irina

În primăvară va începe construcţia Uzinei BMW de la Debrecen

Traian Dan

Igloo Village a înlocuit Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac

Papuc Irina

Caravană de promovare a roboticii în județul Sălaj

Nora Dumitrescu

Cities of Tomorrow #6: Reconversie și revitalizare

Ionut Oprea

Exporturi de peste 7 miliarde euro în Regiunea Centru, în primele opt luni din 2018. Topul județelor

redactia

Ambasadorul Italiei în România, la Cluj: Românii, cea mai numeroasă comunitate de imigranți din Italia

Stefana Muresan

Profit record pentru Hidroelectrica în 2017

Stefana Muresan

Autostrada Târgu-Mureș – Ungheni va costa 47 de milioane de euro

Nora Dumitrescu

Leave a Comment