România nu permite, la momentul actual, producătorilor privați să colecteze plasmă umană, componente de sânge și celule stem. “Deși aceasta este soluția și pentru România”, consideră Florin Hozoc, CEO Besmax Pharma Distribution SRL, într-un interviu pe care l-a acordat Transilvania Business.
Domnule Hozoc, în ultimii ani sunteți o voce tot mai puternică în piața medicamentelor derivate din plasmă umană. În cursul ultimelor luni ați lansat noi avertismente privind o posibilă nouă criză a imunoglobulinei, medicamentul care îi ține în viață pe cei peste 8.000 pacienți români care suferă de boli rare. Ce ne așteaptă în anul 2020?
Eu cred că România rămâne una dintre țările vulnerabile în privința accesului pacienților la tratamentele cu medicamente derivate din plasmă umană. În cursul lunii august a acestui an, autoritățile federale americane au notificat în mod oficial că inclusiv pe teritoriul Statelor Unite ale Americii sunt din ce în ce mai multe spitale care nu sunt aprovizionate la timp cu imunoglobulină. Acesta este un semnal de alarmă foarte puternic, pentru că Statele Unite oferă cel mai mare preț pentru aceste medicamente derivate din plasmă umană, respectiv un preț de aproape două ori mai mare decât oferă România. De asemenea, este important să înțelegem că donatorii americani de plasmă asigură peste 60% din plasma procesată la nivel mondial, pentru obținerea acestor medicamente. Nu în ultimul rând, este important de spus că SUA au o legislație destul de fermă, astfel încât pe teritoriul american nu se pot comercializa decât medicamente obținute din plasmă obținută de la donatori americani și, în plus, atunci când se constată discontinuități severe în aprovizionarea cu medicamente din plasmă, autoritățile federale pot limita exportul de plasmă umană. Exact acesta este pericolul cel mai mare: dacă SUA vor limita exportul de plasmă umană, atunci toți producătorii vor aloca imunoglobulina prioritar către SUA, ca să poată apoi să importe plasmă americană, de care sunt dependenți. Mai multă imunoglobulină livrată către SUA va însemna mai puțină livrată către țări ca România, care se încăpățânează să ofere cele mai mici prețuri, în condițiile în care, la nivel mondial, producția de imunoglobulină este cu 30-40% mai mică decât cererea.
Deci este destul de probabil ca, anul acesta, România să se confrunte cu o nouă criză de imunoglobulină?
Răspunsul meu este DA! Din păcate, producătorul pe care îl reprezentăm și care a acoperit în ultimii ani peste 80% din consumul pacienților români ne-a notificat deja că, pentru anul 2020, cantitatea alocată României va fi cu 60% mai redusă. Asta în timp ce toți ceilalți producători de derivate din plasmă umană încă nu au reluat livrările, la un nivel care să asigure o aprovizionare continuă și adecvată nevoilor pacienților. Doar doi dintre producători mai asigură livrări sporadice a unor cantități limitate.
Cauzele care au adus România în această situație de vulnerabilitate sunt doar de natură comercială, respectiv prețul?
Nu cred. Pentru că avem și țări care reușesc să impună prețul cel mai mic, dar oferă ceva foarte prețios în schimbul acestui preț foarte mic. Exemplul cel mai bun este Ungaria, unde prețul imunoglobulinei este chiar mai mic decât prețul oferit de România. Dar Ungaria oferă producătorilor dreptul de a colecta plasmă de la donatorii maghiari. De ce crește prețul imunoglobulinei la nivel mondial? Pentru că este o criză de materie primă din care se fabrică imunoglobulina, respectiv plasma umană. În ultimii ani a crescut foarte mult comsumul de medicamente din plasmă, dar colectarea de plasmă nu s-a dezvoltat în același ritm. Ungaria, acum 10 ani a deschis piața de colectare de plasmă umană, dar are prevederi legale care pot limita exportul de plasmă umană în condițiile în care spitalele semnalează o criză de medicamente derivate din plasmă. Că să nu ajungă în situația să nu-și poată duce în fabricile din afară Ungariei plasmă colectată de la donatorii maghiari, producătorii sunt foarte atenți să se asigure că toate spitalele au produsele necesare. Ba, ca să fie și mai sigur, unul dintre producători a construit în Ungaria o fabrică și procesează acolo plasma colectată nu doar din Ungaria, ci și din alte țări.
Cum e în România?
Românul are o vorbă: La noi e că la nimeni! România nu colectează plasmă pentru fracționare, adică pentru fabricarea de medicamente. Mai mult, atât oficiali din sistemul de transfuzii, cât și un secretar de stat din Ministerul Sănătății au spus că se aruncă între 60.000 și 100.000 litri de plasmă anual, plasmă recuperată din sângele donat în centrele de transfuzii sanguine. Informațiile acestea sunt negate în ultima vreme de cei care administrează sistemul național de transfuzii, dar într-un mod neconvingător.
Deci noi aruncăm sau nu colectăm plasmă umană pe care alții se bat să o obțină, ca să o poată utiliza ca materie primă pentru medicamentele care ajung la milioane de pacienți din întreaga lume?
Da. Și facem asta de peste 10 ani. Cel puțin eu, dar au mai fost și reprezentanți ai altor companii private mari, suntem în discuții cu autoritățile românești din sănătate din anul 2009. Am avut în acești 10 ani întâlniri cu toți miniștrii Sănătății, cu toți șefii sistemului național de transfuzii, cu parlamentari; nu au mișcat nimic. Așa se face că, la 12 ani de la aderarea României în Uniunea Europeană, România nu a implementat legislația europeană privind colectarea, procesarea și distribuția de sânge, componente și produse din sânge. Așa se face că, la 12 ani de când a devenit obligatorie, niciunul din cele peste 40 de centre județene de transfuzii nu respectă legislația europeană, dar nimeni nu a fost tras la răspundere pentru această nerespectare. Și cel mai grav este că toți acești specialiști ne spun în continuare că nu este nevoie ca România să colecteze plasmă, ba și mai grav, că nu este bine să se colecteze plasmă.
Ofertă de parteneriat fără răspuns
Atât Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, cât și Adrian Ionel, directorul general al UNIFARM SA, vorbeau despre un parteneriat public-privat pentru realizarea unei bănci publice de sânge, plasmă umană și celule stem. Nu s-au materializat acele promisiuni?
În cei 10 ani de care vorbeam, companiile private au făcut mai multe propuneri statului român. În ultimii doi ani, mai exact după ultima modificare a legislației privind parteneriatele public-private, cel puțin 5 companii din domeniu au făcut statului oferte de parteneriat public-privat pentru colectarea și procesarea plasmei umane pentru fabricarea medicamentelor. Oferta noastră, depusă în mai 2017 la autoritățile competențe în inițierea și derularea procedurilor pentru parteneriat public-privat, nu a primit nici azi vreaun răspuns. Măcar un răspuns în care să ni se spună că nu e bună. Asta ne arată o dată în plus, incapacitatea statului de a acționa.
Ce ofereați statului prin acel parteneriat?
Ofeream finanțarea, tehnologia, patentele de producție și poate cel mai important suportam riscurile de construcție și operare a infrastructurii de colectare, testare, procesare, depozitare și distribuție de sânge, componente și produse din sânge (inclusiv celule stem și medicamente din plasmă umană). Când spun că suportam riscurile, mă refer inclusiv că ne-am angajat să acoperim necesarul de produse specifice, chiar dinainte de a finaliza investițiile, astfel încât încă din primul an să acoperim nevoile pacienților, pentru că, de fapt, obiectivul major al unui astfel de parteneriat este acela de a asigura accesul pacienților la sângele pentru transfuzii precum și la tratamentele cu diverse componente din sânge, celule stem sau medicamente derivate din sânge și plasmă umană. Infrastructura construită pe banii noștri ajunge în proprietatea integrală a statului român după amortizarea acestor investiții, dar nu mai târziu de 25 ani, când statul devine proprietar, chiar dacă privatul nu a fost în stare să-și amortizeze investițiile.
Ce credeți că a lipsit acestor oferte de parteneriat public-privat ca să fie totuși implementate?
Nu știu ce a lipsit acestor oferte, mai ales că au venit din partea mai multor companii, care au oferit modele de succes implementate în țări similare din Europa. Cred mai degrabă că României îi lipsesc specialiștii care să poată analiza astfel de oferte și care să le poată negocia și ajusta pentru a le face sustenabile și profitabile pentru ambele părți. Cred că României îi lipsesc profesioniștii care să înțeleagă că aportul zonei private în sănătate este extrem de benefic.
Ați simțit că în continuare există o atitudine de respingere a privatului?
Nu doar că am simțit, dar au fost declarații ferme ale unor specialiști din sistemul de transfuzii care au declarat cu subiect și predicat că «privatul nu are ce caută în transfuzia românească». Asta în condițiile în care peste 70% din plasma umană folosită la nivel mondial pentru fabricarea de medicamente este colectată în centre de colectare private. Medicina în general evoluează datorită eforturilor făcute de companiile private, care investesc sume fabuloase în cercetare și descoperă în fiecare an noi tratamente care salvează viețile a milioane de oameni. Sănătatea oamenilor depinde într-o măsură atât de mare de toate aceste companii private care inovează și produc atât tehnologii de diagnostic, care să reușească să surprindă boala într-un stadiu cât mai incipient, cât și noi tratamente, care să vindece bolile în stadiile cele mai avansate. Statul are de cele mai multe ori rolul de administrator al banilor plătiți de pacienți, care, pentru că sunt puțini sau prost administrați, nu ajung pentru ca toți pacienții să beneficieze la timp de toate soluțiile descoperite și oferite de cei care activează în zona privată.
Cred că aveți dreptate: revoluțiile din medicina ultimilor ani sunt produse mai ales ca urmare a unor eforturi și investiții din zona privată. Dar totuși statul este reprezentantul cetățeanului, investit cu autoritatea de a gestiona în numele și în beneficiul pacienților un sistem național de sănătate. Care este soluția pentru o mai bună colaborare dintre stat și privat?
Cred că totul pleacă de la percepția greșită asupra noțiunilor de țară și de stat. De multe ori considerăm că țara este reprezentată doar de cei care reprezintă autoritatea și că privatul este un prezumtiv bandit. De asemenea, privilegiem mereu statul în raport cu privatul, chiar dacă statul român este încă moștenitorul unor practici abuzive de sorginte totalitară, atât în raport cu simplul cetățean, cât mai ales în raporturile cu investitorii privați. Tocmai de aceea, funcționarii statului, inclusiv cei din sistemul românesc de transfuzii, se consideră deținătorii unui monopol în privința asigurării accesului pacienților la produse din sânge și componente din sânge și plasmă umană. Și ca să revin la subiectul nostru, nu trebuie decât să ieșim din cutia noastră strâmtă, unde e ca la nimeni, și să ne uităm la cele mai bune practici. Atunci când căutăm în Europa cele mai bune practici, trebuie să căutăm cele mai bune rezultate, respectiv gradul de colectare de sânge și plasmă. Și așa ajungem să descoperim că Germania, Austria, Cehia, Ungaria sunt țările cele mai performanțe. Când ne uităm să vedem cum au ajuns ele la performanțele de azi, vedem că toate aceste țări au permis producătorilor privați să colecteze plasmă umană, componente de sânge și celule stem. Asta este soluția și pentru România. Pe de altă parte, un parteneriat ca cel propus de noi este poate o soluție de compromis, bună pentru o țară care nu este pregătită să iasă din mentalitatea etatistă. Dar acest parteneriat public-privat trebuie să impună privatului obligația de a asigura cu prioritate consumul pacienților români, precum și obligația de a investi în infrastructura necesară pentru colectarea și procesarea pe teritoriul național a acestor produse, urmând ca la finalul parteneriatului această infrastructură să ajungă în proprietatea statului. În schimb, partenerul privat va primi dreptul de a colecta plasmă umană, celule stem și alte componente de sânge, urmând ca să-și amortizeze investițiile mai ales din exportul excedentului, după ce au fost acoperite cu prioritate nevoile pacienților români. Exact cum se întâmplă și în țările care reușesc să-și acopere nevoile de sânge, plasmă și medicamente derivate din plasmă.
Când credeți că va intra pe piață primul flacon de imunoglobulină produsă din plasma colectată de la donatori români?
Cel mai târziu la începutul anului 2021. Chiar dacă reprezentanții statului român vor continua să nu facă nimic, noi nu ne mai permitem să așteptăm. Așa cum am spus încă de acum trei ani, dacă statul român nu face nimic, noi vom deschide centre private de colectare în Ungaria. Suntem deja în negocieri pentru achiziționarea a două centre de colectare de plasmă din Ungaria, situate în apropierea graniței cu România. Achiziționarea celor două centre funcționale ne va aduce avantajul că vom avea deja 40.000 de litri plasmă anual, colectată de la donatori maghiari în centre autorizate conform legislației europene. Vom ajuta și donatorii români, care locuiesc în apropierea frontierei, să doneze în acele centre, astfel că vom avea încă din a doua parte a anului 2020 primii litri de plasmă colectată de la donatorii români. Acea plasmă va fi procesată în fabricile partenerilor noștri din Italia și Germania și va fi fabricată imunoglobulina care va ajunge la pacienții români la începutul anului 2021. Sper ca, în tot acest timp, statul român fie să schimbe legislația astfel încât să putem deschide centre private și în România, fie să finalizeze procedurile de selecție competitivă a partenerului privat pentru realizarea băncii publice de sânge, plasmă și celule stem. Dacă nu, noi vom face singuri ceea ce am făcut și pînă acum: vom asigura pacienților tratamentele care îi țin în viață, chiar în pofida unui stat incompetent.
Situația la nivel mondială este ilustrată în graficele de mai jos:
[pdf-embedder url=”https://www.transilvaniabusiness.ro/wp-content/uploads/2020/02/grafice.pdf”]
