Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

“Industria feroviară din România poate crește sustenabil”

Transportul feroviar și industria legată de acesta au o mare șansă în țara noastră, a menționat ministrul de profil, Lucian Bode, la aniversarea a 150 de ani de la înființarea fabricii de material rulant 16 Februarie Cluj-Napoca.

Demnitarul sălăjean a vizitat unitatea și a inspectat mijloacele de transport expuse cu acest prilej, inclusiv vagon modernizat de tip 2049, realizat la Cluj, în valoare de 0,5 milioane de euro.

“Industria feroviară din România poate crește sustenabil, având în vedere tendința în Europa de a avea mijloace cu impact ecologic cât mai redus. Ne aflăm în fața unei concidențe fericite, acum 150 de ani s-a înființat linia Cluj-Oradea, acum avem un proiect de 1,3 miliarde de euro pentru electrificarea și modernizarea acesteia”, a declarat ministrul transporturilor.

Remarul 16 Februarie este o companie care se ocupă cu construcția și cu repararea materialului rulant feroviar. Furnizorii săi de materie primă sunt firmele Inda Craiova, Softronic Craiova, Caterpillar, Integral Consulting, Voith, Knorr Bremse.

În 2010 aceasta a obținut o licență de producție de la Bombardier Transportation pentru producția de trenuri de mare capacitate AGC. În 2006 compania a achiziționat Metalurgica Aiud, societate specializată pe producția de utilaje pentru metalurgie și construcții metalice.

Pe partea de infrastructură rutieră, ministrul a anunțat că în iunie va fi dat în folosință tronsonul Autostrăzii Transilvania (A3) dintre Borș și Biharia (5 km), iar pentru porțiunile Nușfalău – Nădășelu și Chiribiș – Suplacu de Barcău licitațile vor fi reluate. În primăvară va fi publicată și licitația pentru tunelul Meseș al A3.

Proiectul Autostrăzii Transilvania (Braşov – Borş), parte din A3, a început în 2004, în baza unui contract – estimat inițial la 1,5 miliarde de euro, ulterior ridicat la 2,2 miliarde, iar apoi la 7 miliarde – încheiat cu compania americană Bechtel, ce trebuia executat până în 2012.

Acesta a suferit multe modificări, fiind reziliat în 2013. Pentru 12,5% din autostradă statul a plătit Bechtel 1,2 miliarde de euro. A3 a fost împărțită inițial de autoritățile române în două proiecte independente, București – Brașov și Brașov – Cluj – Borș, lungimea sa totală fiind de 584 km.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Bolojan anunță reluarea licitațiilor pentru tronsoanele Autostrăzii Transivania

Articolul următor

Cinci companii băimărene, premiate la gala de excelență

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share