Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Autostrada spre granița cu Ungaria, validată la achiziția publică

Documentația pentru secțiunea 3B5 Nușfalău – Suplacu de Barcău a Autostrăzii Transilvania (A3) a fost validată de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice.

Termenul de depunere a ofertelor este de 9 martie, a informat Ministerul Transporturilor. Valoarea estimată a contractului pentru proiectarea și execuția a 13 km de autostradă este de 395 de milioane de lei.

“Lucrurile trebuie să se desfășoare într-o continuă dinamică și de aceea ședințele necesare aprobării documentelor sau solicitării unor soluții tehnice să se desfășoare ori de câte ori e necesar. Urmăresc permanent situația infrastructurii și pot să spun că acolo unde mai există bariere administrative, le eliminăm cu celeritate.

Antreprenorii trebuie să aibă front de lucru și proiectele să poată fi implementate cât mai rapid. Anul acesta avem un buget construit pentru realizarea  investițiilor, astfel încât proiectele care au avut un ritm lent de construcție să intre în linie dreaptă. Trebuie flexibilizat circuitul administrativ, astfel încât cei responsabili să-și asume, cu adevărat, deciziile luate” a spus ministrul Lucian Bode.

“Ministrul ne-a descrețit frunțile cu mai multe replici amuzante, precum “urmează să fie scoase la licitație toate cele cinci secțiuni de pe Suplacu de Barcău – Nădășel până la finalul lui martie” sau “constructorul român de pe tronsonul Biharia – Borș a terminat înainte de termen”.

De fapt, trei din cele cinci loturi ale A3 dintre Suplacu de Barcău și Nădășelu sunt în licitație de anul trecut, iar sectorul Biharia-Borș încă nu este terminat, ca să se poată vorbi de finalizarea lui la timpul trecut”, avertiza Asociația Pro Infrastructură.

Proiectul Autostrăzii Transilvania (Braşov – Borş), parte din A3, a început în 2004, în baza unui contract – estimat inițial la 1,5 miliarde de euro, ulterior ridicat la 2,2 miliarde, iar apoi la 7 miliarde – încheiat cu compania americană Bechtel, ce trebuia executat până în 2012.

Acesta a suferit multe modificări, fiind reziliat în 2013. Pentru 12,5% din autostradă statul a plătit Bechtel 1,2 miliarde de euro. A3 a fost împărțită inițial de autoritățile române în două proiecte independente, București – Brașov și Brașov – Cluj – Borș, lungimea sa totală fiind de 584 km.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Zeci de mii de participanți sunt așteptați la Bucharest Tech Week

Articolul următor

Zalăul va avea primul bazin de înot

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share