Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

BVB a implementat măsuri pentru ca activitatea să nu fie afectată de extinderea COVID-19

Bursa de Valori București (BVB) informează toți stakeholderii pieței de capital că a luat măsuri de prevenție a influenței COVID-19 asupra activității curente a operatorului de piață și a tuturor angajaților. BVB are un Plan de Continuitate a Activității chiar și pentru cazuri în care activitatea nu se mai poate desfășura de la sediul central, plan care implică chiar și muncă de la distanță, telemunca, se arată într-un comunicat al BVB.

 

Încă din luna februarie, BVB a monitorizat cu atenție evoluția situației așa cum a fost prezentată de autorități și a implementat măsurile de prevenție necesare pentru desfășurarea normală a activității la nivelul operatorului de piață. La nivel intern, BVB a anunțat personalul angajat despre măsurile pe care este obligat să le ia și despre ce trebuie să facă în cazul în care vreo persoană prezintă simptome specifice declanșate de acest virus. În contextul evenimentelor recente cu privire la COVID-19 în România și a măsurilor luate de autorități odată cu accelerarea răspândirii COVID-19 în România, aproape jumătate din numărul de angajați ai BVB au început să lucreze de acasă, prin rotație, iar în incinta BVB au fost luate măsuri suplimentare de igienizare și dezinfecție.

Totodată, BVB a decis că este mai sigur să restricționeze accesul persoanelor străine în sediul BVB și să anuleze, astfel, încă începând de luni, 9 martie, toate evenimentele programate pentru această lună, cu posibilitatea extinderii acestor măsuri și ulterior lunii martie, în funcție de evoluția evenimentelor cu privire la COVID-19 în România.

Având în vedere că planul de continuare a activității este fiabil și că la crearea acestuia au fost luate în calcul scenarii cu risc ridicat, BVB asigură toți stakeholderii pieței de capital că activitatea sa nu este perturbată de evoluția COVID-19 în România, însă îndeamnă la maximă responsabilitate a celor implicați în activitățile de colaborare și toți participanții la piață, companii sau persoane fizice, să ia toate măsurile de precauție necesare cauzate de această situație fără precedent pentru România.

BVB va continuă să monitorizeze evoluția situației cauzate de COVID-19 în România și asigura stakeholderii că este pregătită să impună măsuri suplimentare dacă situația o va cere.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Zărnești investește 5 milioane de euro într-o stație de epurare modernă

Articolul următor

S&T România va fuziona cu Cronus eBusiness

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share