Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Oradea va construi apartamente pentru angajații companiilor din Parcul Industrial

Primăria Oradea, prin Agenția de Dezvoltare Locală, și-a anunțat intenția de a construit locuințe pentru companiile care doresc să-și aducă muncitori de la distanțe mai mari de 50 km, care nu pot să facă naveta.

Avem un deficit de forță de muncă în oraș și a existat o solicitare din partea companiilor mari să găsim o formulă și printr-un parteneriat să realizăm aceste locuințe. Primele trei blocuri pe care le propunem a fi realizate și pentru care studiul de fezabilitate a fost finalizat ar urma să fie amplasate pe malul drept al Crișului Repede, în zona podului Densușianu, între centură și linia de calea ferată. Locația a fost astfel aleasă întrucât este aproape de zona industrială, în apropiere sunt magazine mari, stație de tramvai și autobuz”, a menționat primarul.

Cele trei blocuri vor avea 195 de locuințe, dintre care 177 de garsoniere și 18 apartamente cu 2 camere. Vor fi în regim de parter+5 etaje, camerele vor fi dotate cu 2 paturi, suprafața totală desfășurată va fi de 3600 metri, iar valoarea estimată este de 29 milioane lei+ TVA. Perioada de execuție va fi aproximativ 12 luni, precedată de 6 luni pentru proiectare.

Dacă Consiliul Local va aproba indicatorii tehnico-economici, ne propunem ca în luna aprilie să demarăm procedura de licitație, în așa fel încât în această vară spre toamnă să selectăm un constructor și dacă totul este în regulă în toamnă să începem lucrările. Primul bloc ar urma să fie finalizat în vara anului 2021, urmat de celelalte două. Avem solicitări de la companiile din parc să le închiriem aceste locuințe care vor fi realizate de ADLO. Această închiriere va fi de durată limitată, noi am estimat inițial 2 ani de zile, astfel încât cei care vor sta aici să aibă timp suficient să se obișnuiască cu viața din Oradea, să aibă o perioadă de acomodare, iar cei care doresc să se mute aici să aibă timp suficient pentru a lua decizia de a se localiza definitiv în Oradea.

Această metodă este o formă de sprijin pentru companiile din Oradea și pentru dezvoltarea orașului și o formă de a susține relocarea forței de muncă în Oradea, a unei forțe de muncă care ar urma să constate că orașul este un loc în care se poate trăi decent și unde calitatea vieții este bună pentru familiile care doresc să se mute în municipiu”, a declarat Ilie Bolojan.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Antreprenoarele din Ardeal, la forumul de leadership din Polonia

Articolul următor

Îngrijorare în Las Vegas, după apariția primului caz de coronavirus

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share