Ultimele stiri

Noi măsuri în România: se suspendă activitatea centrelor comerciale; circulația cetățenilor în afara locuinței, restricționată

Ministrul de Interne, Marcel Vela, şi secretarii de stat Raed Arafat şi Bogdan Despescu au anunţat noi măsuri luate de autorităţi în lupta cu pandemia de coronavirus, care sunt prevăzute într-o ordonanță militară.

Astfel, se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară. Prin excepție, sunt permise intervențiile stomatologice de urgență. Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Tot începând cu 22 martie ora 22:00 se suspendă temporar activitățile de comercializare cu amănuntul, a produselor și serviciilor, în centrele comerciale în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici,cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor decurățătorie, adică a mall-urilor.

De asemenea, este restricționată circulația persoanelor în afara locuințelor fără un motiv întemeiat.

Art. 3 (1) Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricăruigrup de persoane.

(2) Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.
Art. 4. – În intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afaralocuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie șilocul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională esteesențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor șianimalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;

c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de ladistanță;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizicăindividuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

Art. 5. – (1) În intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afaralocuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată deangajator sau o declarație pe propria răspundere.

(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completatăîn prealabil.

(4) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume și prenume, data nașterii,adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării șisemnătura.

(5) Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Prin ordonanța militară citită de Marcel Vela în această seară se mai prevede interzicerea intrării pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontiereide stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriulRomâniei, pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu statele vecine.

Urmăriți mai jos întreaga declarație a ministrului de Interne.

ORDONANȚA MILITARĂ
nr. 2 din 21.03.2020

privind măsuri de prevenire a răspândire a COVID-19

Având în vedere dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,
Ținând seama de evaluarea realizată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, aprobată prin Hotărârea nr. 13 din 21.03.2020,
În temeiul art. 4 alin. (2) și (4) din Decretul Președintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgență la nivel național, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, al pct. 3 -5 din anexa nr. 2 la același decret și al art. 20 lit. n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare,

Ministrul afacerilor interne emite următoarea

Ordonanță militară

Art.1. – (1) Se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară.
(2) Prin excepție, sunt permise intervențiile stomatologice de urgență.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 2. – (1) Se suspendă temporar activitățile de comercializare cu amănuntul, a produselor și serviciilor, în centrele comerciale în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.
(2) Prin centru comercial se înțelege „structura de vânzare cu suprafața medie sau mare în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate”, astfel cum este reglementat în anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 3. – (1) Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane.
(2) Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.

Art. 4. – În intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

Art. 5. – (1) În intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
(4) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume și prenume, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
(5) Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 6. – (1) Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României, pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu statele vecine.
(2) Prin excepție, este permisă intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini și apatrizilor care fac parte din următoarele categorii:
a) sunt membri de familie ai cetățenilor români;
b) sunt membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
c) sunt persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile române potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului Uniunii Europene;
d) sunt persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;
e) este personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
f) sunt pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
g) sunt pasageri care călătoresc din motive imperative (medicale sau familiale);
h) sunt persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 7. – (1) Persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază.
(2) Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
(3) Măsurile dispuse potrivit alin.(1) și (2) nu exonerează persoanele de răspunderea contravențională sau penală.
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 8. – (1) Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, și să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor.
(2) Evidențele se actualizează și se raportează săptămânal la centrul județean/ al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.
(3) Comitetele locale, județene și al municipiului București pentru situații de urgență identifică modalități de sprijin pentru persoanele prevăzute la alin.(1).
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 9. – (1) Ordonanța militară nr.1/2020 privind unele măsuri de primă urgență, care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.219 din 18 martie 2020, se completează după cum urmează:
1. La articolul 2 se introduc două noi alineate, alin.(2) și (3), cu următorul cuprins:
„(2) Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online.
(3) Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la domiciliul acestora”.

2. După alineatul (2) al articolului 4, se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins:
„(3) Prevederile alin.(1) și (2) se aplică și conducătorilor autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4t”.

3. După alineatul (2) al articolului 5 se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins:
„(3) Alte excepții de la interdicția prevăzută la alin.(1) se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății.”
(2) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 10. – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:
a) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsurile prevăzute la art.1 și 2;
b) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art. 3, 5 și 7;
c) Poliția de Frontieră Română, pentru măsura prevăzută la art. 6.
(2) Nerespectarea măsurilor de primă urgență prevăzute la art.1 – 7 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 11. – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.

Ministrul Afacerilor Interne

Related posts

Dacris, spatiu nou – 4.000 mp in Logicor Mogosoaia

Papuc Irina

Cramele Recaș vizează creșterea producției la 30 de mi­lioa­ne de litri

Stefana Muresan

EXPO REAL Hybrid Summit: What impact is the corona pandemic having on the real estate industry?

Papuc Irina

Oradea: Contract de finanţare europeană a pasajelor subterane din Piaţa Gojdu, investiție de 111,2 milioane lei

redactia

Forestierii solicită TVA 0% la lemnul de foc și 5% la lemnul pentru construcții

Traian Dan

Producția noului Ford Puma, lansată la Craiova

Ligia Voro

Despăgubiri totale de 2.000 de euro la tunelul pe sub Meseș

Nora Dumitrescu

Germanii de la E.ON finanțează două spitale din Cluj

Nora Dumitrescu

Hirschmann România – investiții și noi dotări tehnologice de top

Transilvania Business

Medalia de argint pentru Sibiu la finala European Young Chef Award

redactia

Cluj-Napoca: Andreea Esca va transforma o clădire istorică într-un hotel de patru stele, împreună cu un om de afaceri local

Stefana Muresan

EximBank finanțează Grupul Arsat de la Arad cu 11 milioane de euro

Papuc Irina

Succesul Aeroportului Cluj, ”studiu de caz” în cadrul Conferinței Internaționale de Pregătire Operațională și Transfer Aeroportuar (Singapore)

Stefana Muresan

Cartierele Borhanci și Sopor, legate la centura metropolitană

Nora Dumitrescu

59 de doamne fermier au început cursurile online ale programului inovativ TalentA, dezvoltat de Corteva Agriscience

Transilvania Business

Bistrițenii de la Monor, afaceri de peste 15 mil. de euro

Stefana Muresan

Hanna Instruments vizează internalizarea proceselor în România

Nora Dumitrescu

Aeroportul Cluj a blocat cursele de Marea Britanie

Nora Dumitrescu

Farmaceutica Remedia Distribution & Logistics din Deva și Europharm Holding din Braşov, printre furnizorii de medicamente ai Spitalului Universitar Elias

Stefana Muresan

Ce se poate face ca mediul privat, IMM-urile să reprezinte peste 50% din PIB la sfârșitul anului

Ion Surdu

FOTO/ Ziua Națională a României, la Sibiu. Sute de oameni au urmărit parada militară și au dansat Hora Unirii

Papuc Irina

Daimler își extinde rețeaua globală de producție remanufactură prin deschiderea unei noi facilități de remanufacturare în România

redactia

Mecanicul Anului în România este din Cluj

Nora Dumitrescu

Hagag a finalizat lucrările pentru H Victoriei 109

Papuc Irina

Leave a Comment