Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Un spital modular va fi construit în curtea Spitalului Elias pentru pacienții cu Covid-19. Va fi gata în 4 săptămâni, iar proiectul poate fi replicat oriunde în țară

Asociația Dăruiește Viață se implică în construirea unui spital modular, în curtea Spitalului Elias. Este o construcție temporară menită să scoată presiunea de pe instituțiile medicale care nu vor mai putea primi pacienți pentru internare. În patru săptămâni obiectivul ar trebui să fie gata. Proiectul spitalului modular a fost dezvoltat împreună cu partenerii Tesseract, IMSAT și Linde și poate fi replicat oriunde în țară.

„Astăzi începem ridicarea unui spital modular pentru pacienții cu COVID-19, în continuarea implicării noastre pentru a consolida sistemul medical din România în lupta cu Covid-19. Spitalul modular va fi amplasat în curtea Spitalului Elias București, în baza acordului dat de conducerea acestuia, va fi finalizat în patru săptămâni, iar dotarea și funcționarea lui vor fi în sarcina Spitalului Elias și a Ministerului Sănătății. Cu excepția Germaniei, niciuna din țările lovite de COVID-19 nu a putut să-i facă față cu sistemul sanitar obișnuit. Toate țările care au vrut să-și salveze pacienții au suplimentat numărul de paturi: China, Spania, Franța, Italia, SUA. Sistemul medical din România este de obicei la limita de avarie”, au anunțat fondatorii asociației

„România are avantajul de a fi cu câteva săptămâni în urma celorlalte state, însă nu va evita vârful epidemiei pe care-l vedem în Italia și Spania. Atunci, mii de cazuri vor invada spitalele din România, deja supra-aglomerate și incapabile să-și protejeze pacienții din cauza infecțiilor și lipsei de aparatură medicală. Este esențial ca acest timp să fie folosit pentru a acționa în sensul în care au nevoie pacienții și medicii”, a menționat Carmen Uscatu.

„Fiecare dintre noi poate contribui de acasă la ridicarea acestui spital care va găzdui aproximativ 50 de paturi pentru cazurile grave. Dacă ești companie poți face o sponsorizare pe site-ul Dăruiește Viață, la secțiunea sponsorizare, iar ca persoană fizică poți dona prin SMS, cu mesajul IMPREUNA, la 8826 sau pe site-ul nostru. Ne va lua patru săptămâni să asamblăm construcția, timp în care și criza va ajunge cel mai probabil în momentul său de vârf. Este important să ne mobilizăm rapid și, sperăm noi, să avem mai multe astfel de spitale în țară pentru a-i salva pe cei mai vulnerabili”,a menționat și Oana Gheorghiu.

Dăruiește Viață menționează că a transmis propunerea de proiect premierului Ludovic Orban, în data de 25 martie, în speranța că modelul va fi replicat și în Moldova și Transilvania. „Sperăm la un răspuns pozitiv, ținând cont că punem la dispoziția statului român atât proiectul realizat de specialiști, cât și expertiza noastră și o parte din materiale”.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Micii producători din Cluj s-au reunit în spațiul virtual

Articolul următor

Comisia lansează inițiativa SURE: 100 de miliarde de EURO pentru menținerea locurilor de muncă și sprijinirea întreprinderilor

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share