Sesiunea de depunere a dosarelor în cadrul programului stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reședințe de județ a fost prelungită până la 30 octombrie.
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a prelungit sesiunea de depunere a dosarelor de finanțare pentru programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ până la data de 30 octombrie.
În cadrul programului au fost aprobate 19 dosare de finanțare depuse de municipiile Zalău, Piatra Neamț, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Oradea, Baia Mare, Focșani, Satu Mare, Reșița, Giurgiu, Călărași, Slatina, Timișoara, Alba Iulia, Suceava, Galați, Brașov și Deva pentru 142 de stații, cu 302 puncte de încărcare.
“Transmitem unităților administrativ-teritoriale reședință de județ, care încă nu au reușit să depună un dosar de acceptare, că finanţarea se acordă în procent de până la 90% din cheltuielile eligibile, iar pentru instalarea unei staţii de reîncărcare, AFM finanțează până la 190.000 lei.
Prin acest program ne dorim să favorizăm creșterea utilizării vehiculelor cu emisii scăzute, aducând o contribuție majoră la reducerea emisiilor poluante din atmosferă, în conformitate cu obiectivele europene pentru protecția mediului, precum și cu țintele stabilite de pactul ecologic european”, conform AFM.