Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Piața berii în România, conform cifrelor anului 2019: investițiile au crescut cu 22 de milioane de euro

Asociația Berarii României a publicat cifrele pieței berii în anul 2019, constatând că volumul acesteia s-a menținut la nivelul anului anterior – a înregistrat o evoluție de doar +0.4% în volum, ajungând la 16,7 milioane Hl. Astfel, din datele statistice reiese că pe parcursul anului trecut consumul de bere pe cap de locuitor a fost de 86 litri.

„Sectorul de bere continuă să aibă o contribuție semnificativă la economia și societatea din România. Chiar și în condițiile unei stagnări în volum a pieței, industria berii asigură, direct și indirect, un număr important de locuri de muncă și generează creștere prin angajamentul său pe termen lung de a investi la nivel local și de a consolida o industrie responsabilă. Traversăm o perioadă plină de provocări în contextul pandemiei COVID-19. Mai mult ca oricând, Asociația își propune să continue impactul pozitiv al sectorului de bere în România. Toți trebuie să fim responsabili, să demonstrăm solidaritate, pentru a trece peste această perioadă cât mai repede și să ne putem bucura de momente alături de cei dragi, cât mai curând”, a declarat Dan Robinson, președintele Asociației Berarii României.

Potrivit asociației, datorită caracterului său profund național, definit de producția locală în proporție de cca. 97% și 50% ingrediente provenite din agricultura României, sectorul berii are o influență semnificativă în primul rând asupra gradului de ocupare a forței de muncă, prin crearea, la nivelul întregii țări, direct și indirect, a aproape 61.000 locuri de muncă pentru români, contribuind astfel la asigurarea traiului zilnic a familiilor acestora.

„De-a lungul ultimilor ani, fabricile de bere au fost retehnologizate la standarde europene – peste 1,5 miliarde de euro au fost investiţi în modernizarea capacităţilor de producţie. Cele mai multe investiții au fost direcționate către dezvoltarea durabilă a sectorului, în sensul eficientizării consumului de apă în producţia de bere, al creșterii eficienței energetice, inclusiv prin utilizarea de energie din surse regenerabile, sau în reducerea amprentei de CO2”, transmite ABR într-un comunicat de presă.

În ceea ce privește investițiile, potrivit asociației, acestea au atins un nivel record în 2019, ridicându-se la 96,3 milioane euro, în creștere cu 22 de milioane euro față de 2018. Investițiile cumulate ale membrilor Asociației în ultimii 16 ani au atins 1,62 miliarde euro.

Membrii asociației au contribuit la bugetul de stat în 2019 cu 251 milioane euro.

În ceea ce privește preferințele consumatorilor în funcție de tipurile de ambalaje, datele arată că structura în funcție de ambalaj a pieței a continuat tendințele ultimilor ani, vedetele ramânând sticla și doza, cu creșteri de 1-2 procente anual. Ponderea sticlei a crescut în total cu 5,2 pp în ultimii cinci ani. Berea ambalată la doză a crescut în 2019 cu 1,6 pp, în timp ce ambalajul PET a înregistrat anul trecut o altă scădere semnificativă, de încă 3,1 pp. Berea draft este constantă, iar berea îmbuteliată la PET își continuă declinul, într-un ritm de aproximativ 3 procente anual. Piața locală a berii continuă să își păstreze caracterul profund național, ponderea producției locale rămânând de 97% din consumul intern.

Exporturile au scăzut și ele ușor, cu 0,05 milioane Hl față de anul anterior, atingând un total de 0,49 milioane HL.

Românii preferă, conform ABR, berea lager – o pondere de 93%. Mixurile de bere și berile aromatizate și-au adjudecat 3% din piață, iar categoria specialități, în care intră, printre multe altele, berea neagră, nepasteurizată, albă, ale, roșie etc. – 2.2% din piață. Berea fără alcool a deținut o pondere de 1.7%.

Numărulul producătorilor de bere a crescut la 68 în 2019, față de 56 în 2018.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Cristian Popescu, Partener, Popovici Nițu Stoica & Asociații participă LIVE la conferința PRIA Agriculture, despre exportul de cereale

Articolul următor

Floria.ro vine în ajutorul florăriilor din țară prin extinderea rețelei de parteneri

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share