Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Mercedes-Benz și Suzuki din Ungaria reiau săptămâna viitoare producția

Potrivit Agenției Maghiare de Presă MTI, la uzina Mercedes-Benz din Kecskemét se va relua treptat producţia, începând cu data de 28 aprilie, pentru început desfăşurându-se doar într-un singur schimb. La reluarea producţiei vor fi introduse măsuri stricte de igienă şi de protecţie a sănătăţii valabile pentru toţi lucrătorii, în vederea prevenirii răspândirii coronavirusului şi pentru protejarea lucrătorilor, se arată într-un comunicat al companiei remis, joi, agenţiei ungare de presă MTI.

Potrivit acordului elaborat de Mercedes-Benz Manufacturing Hungary Kft. împreună cu sindicatele VASAS şi MTSZSZ, salariul de bază al tuturor angajaţilor a rămas neschimbat după repornirea uzinei de la Kecskemét. În urma acordului, locurile de muncă pot fi asigurate în continuare cu un sacrificiu financiar minim din partea angajaţilor. Acordul include o diminuare unică a primelor de vacanţă în funcţie de grupa de salarizare. Iar pentru luna aprilie, perioada în care a fost suspendată producţia, nu se vor plăti aşa-numitele bonusuri de prezenţă. În comunicat se mai arată că proprietarul mărcii Mercedes-Benz, Daimler AG, a decis, în data de 17 martie, suspendarea producţiei în majoritatea uzinelor sale europene din cauza epidemiei de coronavirus. Măsura a afectat, de asemenea, şi uzina Mercedes- din Kecskemét, unde producţia a fost suspendată, în majoritatea sectoarelor, începând cu data de 20 martie.

Uzina Mercedes-Benz din Kecskemét are peste 4 400 de angajaţi. În 2019, au fost produse aproximativ 190 000 de autovehicule compacte Mercedes-Benz. Uzina produce modelele Mercedes-Benz Clasa A, modelele cu patru uşi CLA Coupé şi CLA Shooting Brake, ultimele două fiind fabricate exclusiv în Ungaria. În 2019, vânzările nete ale Mercedes-Benz Manufacturing Hungary Kft. au fost de 3,7 miliarde de euro, cu 2,7% mai mari decât în 2018.

Începe și Suzuki

MTI mai anunță că și Fabrica Suzuki de la Esztergom își va relua producţia începând cu data de 29 aprilie. Zsuzsanna Bonnár-Csonka, directorul de comunicare al companiei, a declarat că producţia va fi reluată treptat, astfel că la început se va lucra doar într-o singură tură. Compania şi-a reorganizat procesele operaţionale, în aşa fel încât să poată fi asigurată menţinerea unei distanţe corespunzătoare între angajaţi, respectiv o igienă totală, atât în spaţiile interioare, cât şi în cele exterioare.

SUZUKI va relua producția le Esztegom

Fabrica Suzuki s-a oprit la data de 23 martie, producţia a fost suspendată timp de peste o lună. Compania a asigurat plata salariilor angajaţilor săi, aplicând o combinaţie între transferul timpilor de lucru, munca la domiciliu şi concediile cu plată. Compania Magyar Suzuki S.A. a fost fondată în 1991, fiind, încă de atunci, singura unitate de producţie europeană a companiei-mamă
japoneze. În 2018, compania a vândut 171.885 de autovehicule în 123 de ţări ale lumii, iar 95% dintre acestea au fost fabricate la Esztergom.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Medicii români întorși din Italia au adus cinci ventilatoare pulmonare donate de Papa Francisc Spitalului din Suceava

Articolul următor

POZITIV TB: Elena Birtoc, CEO Carel Woodworks - „Virusul va fi și el, până la urmă, un profesor bun. Dacă nu vom reuși să învățam nimic de la el, ne-am oprit degeaba!”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share