Lanțul de magazine Mobila Kiraly își va relua activitatea din 4 mai, cu program normal, a anunțat conducerea societății sălăjene.
“Având în vedere situația actuală, am decis să închidem temporar magazinele noastre de mobilă din Crasna, Șimleu Silvaniei, Huedin, începând din 23 martie, pentru a acționa preventiv şi pentru a ajuta la ținerea sub control a răspândirii virusului” precizau atunci reprezentanții societății.
Inițial aceștia recomandau folosirea măști de protecție în incintele magazinelor, pentru sănătatea clienților și a angajaților societății. Firma cu sediul în localitatea Crasna este specializată în mobilier precum biblioteci, canapele, birouri, pantofare, dulapuri, comode, mese și scaune.
Mobila Kiraly, societate specializată în comerțul cu amănuntul al mobilei, articolelor de iluminat și de uza casnic în magazinele specializate avea, în 2018, o cifră de afaceri de 8,9 milioane de lei, un profit de 0,6 milioane și 30 de angajați. Asociații societății sunt Ștefan Kiraly (50%) și Emese Kiraly (50%).