Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

72% dintre antreprenori nu au încredere în instituțiile statului

Reprezentanții mediului de afaceri sunt mai degrabă sceptici în ceea ce privește gestionarea crizei COVID-19 de către instituțiile statului.

Conform celui mai recent studiu publicat de MKOR Consulting, nivelul încrederii în instituții este foarte scăzut, de numai 2,7 puncte din 7. Astfel, 72% dintre respondenți au un nivel scăzut de încredere (1-3 puncte din 7), 25% un nivel mediu de încredere (4-5 din 7) și doar 4% se arată foarte încrezători în modul în care Guvernul va gestiona criza actuală.

Cei mai îngrijorați se arată reprezentanții microîntreprinderilor (2,4 puncte din 7), în timp ce întreprinderile medii au cel mai crescut grad de încredere (3,4 puncte din 7).

Încrederea în autorități este unul dintre factorii care influențează optimismul companiilor din România, cele două fiind corelate direct. Cu alte cuvinte, autoritățile trebuie să dovedească mediului de afaceri că poate gestiona actuala criză. În schimb, reprezentanții organizațiilor vor deveni mai încrezători și în evoluția propriilor organizații, după perioada de pandemie”, a declarat Corina Cimpoca, fondator MKOR Consulting.

Ce-și doresc companiile

Companiile își doresc o abordare strategică din partea statului, de la care așteaptă să gireze pentru mediul privat, pe de o parte prin scutirea la plată a taxelor, iar pe de alta, prin sprijin pentru investiții.

Companiile consideră că statul ar trebui să aplice un cumul moderat de măsuri pentru susținerea mediului privat – indiferent care ar fi acestea.

Cele mai populare sunt reducerile și scutirile de taxe, respectiv ajutoarele din partea statului pentru sprijinirea investițiilor după perioada de pandemie.

Organizațiile medii și mari au o tendință mai crescută de a solicita măsuri de extindere a aplicabilității șomajului tehnic.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 243 de companii din România, în perioada 25-30 aprilie. Structura eșantionului: 89% afaceri antreprenoriale, 5% companii multinaționale, 2% ONG-uri și 4% alt tip de organizație. După mărimea organizației, eșantionul este format din 67% microîntreprinderi, 22% întreprinderi mici, 8% întreprinderi medii și 3% întreprinderi mari.

Acest raport a fost redactat la începutul lunii mai, după anunțarea ridicării stării de urgență, din 15 mai. Totuși, datele ar trebui privite din perspectiva momentului colectării lor, la final de aprilie, atunci când nu existau informații privind o posibilă relaxare a măsurilor de distanțare socială.

MKOR Consulting este o companie de cercetare de piață care îmbină experiența practică în afaceri, know-how-ul la nivel MBA și expertiza de top pentru a oferi o înțelegere aprofundată a mediului de business. În activitatea sa, MKOR Consulting acoperă toate tipurile de cercetare și oferă o flexibilitate crescută clienților săi, cu scopul înțelegerii și livrării celor mai detaliate perspective asupra pieței.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Șase localități din Transilvania și Banat vor avea legături cu autostrăzile A1 și A3. Lucrările, planificate pentru 2021

Articolul următor

Înmatriculările și producția de autoturisme în România a scăzut cu peste 50% în aprilie față de anul trecut

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share