Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Mobilitatea în starea de urgență, monitorizată pe Google în Ardeal

Județele Brașov și Cluj au cunoscut cea mai mare scădere a mobilității în perioada stării de urgență, conform monitorizării efectuate de Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA).  

Cercetătorii facultății din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca au analizat, în cadrul proiectului de cercetare COVID-19 – Romanian Economic Impact Monitor, evoluția mobilității populației în perioada stării de urgență decretată în urma pandemiei de coronavirus.

Utilizând datele Google Mobility din perioada 16 martie – 15 mai, cercetătorii au dezvoltat un indice de mobilitate națională pe baza deplasărilor tuturor persoanelor care dețin un cont de utilizator Google cu funcțiunea de istoric al locațiilor în mod activat. Proiectul de cercetare a fost coordonat de prodecanul responsabil pentru cercetarea științifică Levente Szasz.

Rezultatele cercetării arată că reducerea generală a mobilității a început deja cu 10 zile înaintea instaurării stării de urgență, aceasta atingând un nivel minim de -52% la sfârșitul primelor 10 zile ale acestei perioade comparativ cu valoarea medie a mobilității la nivel național din perioada 15 februarie – 1 martie.

Recordul minim absolut s-a înregistrat în perioada sărbătorilor pascale, când mobilitatea populației din țară s-a redus cu 67% față de intervalul de referință. Valoarea medie pe întreaga durată a stării de urgență la nivel național a fost de -41%.

Pe componentele indicelui de mobilitate, cele mai importante scăderi s-au înregistrat în categoriile comerț cu amănuntul și activități de recreere (valoare medie de -59%), respectiv stații de transport public (valoare medie de -56%).

Cele mai importante creșteri imediat după perioada de urgență s-au înregistrat în activitățile legate de parcuri și spații verzi (14 mai: -24%, 15 mai: +3%, 16 mai: +13%). Conform Poliției de Frontieră Române, trecerile de vamă s-au redus cu 84% față de aceeași perioadă din 2019.

În privința diferențelor dintre județe, cercetătorii au constatat, pe perioada stării de urgență, că scăderile cele mai semnificative ale mobilității s-au înregistrat în București (valoare medie de -52%), Brașov (-47%) și Cluj (-47%). 

Toate aceste cifre sunt sub media națională de -41%. Pe parcursul perioadei stării de urgență aceste liste de top au arătat mici variații, în rândul județelor cu cele mai mari scăderi intrând și Iași.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

A fost demolată fabrica Mobam

Articolul următor

Complexul turistic Castel Transilvania, redeschis după pandemie

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share