Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Finanțări prin „Casa Verde Fotovoltaice” pentru 1.528 de locuitori din Nord Vest

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a finalizat evaluarea cererilor de finanțare depuse în cadrul Programului Naţional „Casa Verde Fotovoltaice”, declarând în total 12.718 solicitări eligibile pentru finanţare. Listele finale vor fi publicate în cursul zilei pe site-ul instituției, www.afm.ro. Suma totală care ar urma să fie finanțată după prima sesiune este de 252 milioane de lei.

În Regiunea Nord Vest, urmează să fie semnate un număr de 1.528 contracte în sumă totală de 30.504.137 lei.

Mă bucur că, în doar o lună de când mă aflu la conducerea AFM, pot să anunț finalizarea evaluării tuturor dosarelor depuse în Programul Casa Verde Fotovoltaice. De asemenea, avem de gând ca, în următoarele zile, să le transmitem beneficiarilor spre semnare primele contracte de finanțare nerambursabilă”, a declarat Andreea Kohalmi – Szabo, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.

În contextul în care după evaluarea cererilor de finanțare depuse în prima sesiune, bugetul alocat nu a fost epuizat, s-a luat decizia reluării etapei de înscrieri începând cu toamna acestui an, până la epuizarea sumei de 536 de milioane de lei accesate de instituţie în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

Prin Programul „Casa Verde Fotovoltaice” beneficiarii au putut obține până la 20.000 lei nerambursabili, reprezentând 90% din valoarea cheltuielilor eligibile, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice, cu o putere minimă de 3kWp.

Principalele motive de respingere a solicitărilor au fost generate de informațiile și dosarele incomplete încărcate de către instalatori sau care conțineau documente expirate și/sau erori. În plus, din cauza unor erori informatice, câteva zeci de solicitări nu au putut fi soluționate, acestea urmând a fi finalizate în perioada imediat următoare.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Agențiile pentru Dezvoltare Regională devin autorităţi de management şi vor discuta direct cu Bruxelles

Articolul următor

România, pe locul 26 din 28 de țări UE în clasamentul performanțelor digitale

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share