Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Rețeaua Casa Rusu a început să își redeschidă magazinele

În perioada stării de urgență, producătorul de mobilier Rus Savitar și-a relocat consultanții de vânzări din magazinele închise în departamentul de suport clienți, iar acum începe să își reactiveze unitățile, majoritatea în Transilvania.

De curând am deschis o parte din magazine, iar din această perspectivă am asigurat toate cerințele legale și sanitare necesare asigurării unui cadru sigur din punct de vedere al igienei sanitare, atât pentru angajați, cât și pentru clienții noștri. Am lansat noul magazin online, atât cu colecțiile de mobilier și decorațiuni cunoscute, cât și cu o completare cu produse noi”, a declarat proprietarul Cristian Rusu.

Prin intermediul fabricilor noastre am confecționat măști de protecție, în perioada în care nu se găseau în farmacii sau în alte ramuri comerciale. Acestea au fost oferite angajaților noștri, familiilor nevoiașe și expuse și tuturor acelora care aveau nevoie și aveau de unde să găsească astfel de materiale de protecție.

Compania a fost pregătită financiar pentru situații dificile, de criză, neprevăzute. Totuși, impactul economic generat de această pandemie la nivel global e peste orice imaginație. Oricâtă prudență de business există, rămâne impactul major generat pentru restul economiei. Este greu de spus acum că vreo afacere este în siguranță. Poate cel mult că nu e momentan în pericol”.  

Casa Rusu, divizia de retail a companiei Rus Savitar, a început dezvoltarea rețelei prin deschiderea a opt centre în Timișoara, Deva, Sibiu, Cluj, Pitești și Brașov. În țară există 20 de magazine deschise, fiind inaugurate două în conceptul iStock la Coresi Shopping Resort (Brașov) și la Aushopping Găvana (Pitești).

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Piață modernizată din Satu Mare, model pentru Maramureș

Articolul următor

FOTO-VIDEO: Beer's Point, automatizare de top în drumul spre extinderea internațională

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share