Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Hidroconstrucția și TCI vor primeni rețeaua de apă-canal în zona Turzii

Două societăți clujene de construcții se vor ocupa de lucrările din cadrul proiectului european de aproape 150 de milioane de euro din zona Turda – Câmpia Turzii, acestea fiind supervizate de compania Eptisa România.

La ședința de lucru a beneficiarului proiectului de investiții cu finanțare europeană în infrastructura de apă și apă uzată, Compania de Apă Arieș (CAA) a participat secretarul de stat din cadrul Ministerul Fondurilor Europene Carmen Moraru.

Printre participanți s-au mai numărat Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, Direcția Regională Infrastructură, Eptisa, Hidroconstrucția, TCI. A fost analizat stadiul proiectului de extindere și modernizare a infrastructurii de apă și apă uzată și s-au discutat problemele cu care se confruntă antreprenorii care efectuează lucrările.

CAA derulează proiectul regional (cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020) de 130 milioane de euro, plus taxa pe valoarea adăugată. Infrastructura în unele zone nu a fost modernizată de 50 de ani sau este inexistentă.

Proiectul reprezintă o nouă etapă în cadrul extinderii și modernizării acestei infrastructuri, continuând procesul investițional derulat prin Programul Operațional Sectorial Mediu 2007-2013. Investițiile vizează locuitorii din municipiile Turda și Câmpia Turzii și 11 comune, toate din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apa Văii Arieșului.

Total
14
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Zalăul a primit trei terenuri de la CFR SA. Apare o autogară nouă

Articolul următor

Rectorul UBB, despre absorbția Universității din Reșița: sunt trei motive principale

Citește și:
Citeste mai mult

Primăria Arad lucrează la noul PUG

Călin Bibarț, primarul Aradului a anunțat luni, 20 martie 2023, într-o conferință de presă că noul Plan Urbanistic…
Citeste mai mult

Rețeaua Sanovil se extinde la Bistrița

Grupul Sanovil, care înglobează o policlinică, două spitale, laborator de analize şi centru de imagistică, a realizat o…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
14
Share