Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Primul zbor de sezon Cluj – Constanța, din 16 iulie

Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj (AIAIC) și compania aeriană TAROM vor relansa din 16 iulie zborurile pe destinaţia Constanţa.

Cursele vor fi operate în fiecare joi şi duminică, au transmis oficialii aerogării din Someșeni. Staţiunile de la Marea Neagră sunt pregătite pentru a primi turişti în condiţii de maximă siguranţă pe fondul măsurilor de prevenţie existente în România.

Zborurile TAROM vor contribui la redescoperirea obiectivelor turistice româneşti, fiind susţinut astfel turismul autohton. Aceste zboruri nu prezintă niciun risc pentru pasageri, compania aeriană şi Aeroportul Cluj asigurându-se întru totul de respectarea măsurilor naţionale şi europene de protecţie pentru Covid-19”, consideră conducerea AIAIC.

Pachete turistice cu zborul inclus sunt deja în vânzare la tour-operatorii şi la agenţiile de turism locale. Pe AIAIC operează în prezent companiile Wizz Air, Blue Air și TAROM.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Universitatea de Vest Timişoara a fost inclusă în topul Shanghai cu domeniul Fizică

Articolul următor

[Enjoy Transylvania!] Sovata - pearl of the medical spas. The resort with nine lakes and a plant-covered salt mountain

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share