Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Primăriile din Bihor pot beneficia de sprijin financiar pentru împăduriri

Instituția Prefectului – Județul Bihor a emis o circulară prin care informează unitățil – administrativ teritoriale de la nivelul județului Bihor lansarea celei de a 5-a sesiuni de depunere a cererilor de sprijin pentru schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite”. Schema de ajutor este aferentă măsurii nr. 8, „Investiții în dezvoltarea zonelor împădurite și în îmbunătățirea viabilității pădurilor”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, și este finanțată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Sesiunea de depunere a proiectelor se va desfășura între 20 iulie – 11 decembrie 2020, iar alocarea financiară este de 10 milioane de euro.

Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat se acordă deținătorilor de terenuri agricole, în baza unui angajament pentru o perioadă de 12 ani și vizează crearea de trupuri de pădure și perdele forestiere de protecție. Sprijinul se acordă ca valoare fixă, reprezentată de costuri standard pe hectar pentru împădurire și compensarea pierderilor de venit agricol, după cum urmează:

Prima pentru înființarea plantațiilor forestiere, care acoperă costurile cu elaborarea proiectului tehnic de împădurire și costurile aferente înființării și împrejmuirii plantației, denumită Prima 1,

Prima anuală acordată pe unitatea de suprafață, pentru acoperirea costurilor de întreținere (maximum 6 ani) și îngrijire a plantației forestiere (maximum 2 ani), precum și pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi, pentru o perioadă de 12 ani, denumită Prima 2.

Terenurile agricole aflate în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ teritoriale de nivel LAU 2 (comune, orașe, municipii) sunt, de asemenea, eligibile în cadrul schemei de ajutor de stat. Beneficiarii care împăduresc astfel de terenuri sunt eligibili numai pentru plățile acordate în baza Primei 1.

Încurajez primăriile să acceseze acest program, pentru a reface patrimoniul forestier al Bihorului. În special în contextul inundațiilor din acest an, împăduririle sunt o necesitate. Prin Serviciul de Coordonare Instituțională stăm la dispoziția edililor care au nevoie de îndrumare în depunerea proiectelor”, a declarat prefectul Dumitru Țiplea.
Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Două oferte pentru autostrada Cluj - Sălaj. China vs România

Articolul următor

[Enjoy Transylvania!] Bran - Queen Marie’s Heart Castle

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share