Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Adrian Oros, în apărarea exploataţilor agricole afectate de Legea Mirosurilor: Primarii au făcut abuzuri

Fermele construite în extravilanul localităţilor spre care primarii localităţilor de care aparţin au aprobat extinderea locuinţelor ar trebui să despăgubească relocarea exploataţiilor agro-zootehnice, dacă acestea produc disconfort olfactiv, a spus ministrul Agriculturii, la Timişoara. Adrian Oros spune că respectivele ferme nu sunt de vină pentru că edilii şefi ai localităţilor au aprobat construcţia de asemenea locuinţe, fără a impune autorizaţia de mediu, pe care nu ar fi primit-o oricum.

Noua Lege a Mirosurilor deschide, spune Oros, deschide drumul unor abuzuri din partea autorităţilor locale. Aceasta pentru că locuinţele din intravilanul localităţilor au fost construite prin extinderea spre aceste ferme, care deja existau acolo. Acum, noul act normativ le dă proprietarilor de locuinţe posibilitatea să reclame mirosul provenit de la respectivele unităţi. De vină nu sunt acele ferme, care au funcţionat legal de ani buni, ci primarii care au aprobat construcţia de case înspre acele unităţi, deşi ştiau că vor fi probleme.

Acum, la Ministerul Agriculturii se lucrează deja la realizarea unor modificări ale respectivei legi, special pentru a se evita astfel de situaţii.

„Colegii mei lucrează deja la elaborarea unor modificări la legea mirosurilor. Acolo unde au fost ferme şi exploataţii agricole, în extravilanul loclaităţilor, localitatea s-a extins fără avize de mediu. Mulţi primari au dat autorizaţii de construcţie, s-a construit până la ferme”, a spus Adrian Oros.

Soluţii există, dar acestea trebuie să fie în favoarea fermierilor. Ei nu sunt de vină pentru situaţia creată, iar o rezolvare ar putea fi legată de relocarea acelor unităţi agricole, dar aceasta la pachet cu o serie de despăgubiri.

„Primarii se acoperă executând fermierul, care nu are nicio vină. Dacă a existat prima dată femra, el să fie despăgubit să se relocheze. Se pot face abuzuri asupra fermierilor. Legea în sine e bună, în proporţie de 80%, din acest motiv a şi primit aprobare în parlament la un nivel atât de ridicat, dar 20% sunt probleme în noul act normativ”, a mai declarat Oros.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
economica.net

Grupul Monsson International vrea să instaleze la Moldova Nouă un parc eolian cu 16 turbine

Articolul următor

Inel verde pentru Salonta – 18.000 de copaci vor fi plantați în jurul orașului

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share