Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Universitarii clujeni vor organiza afacerile meșteșugărești din Maramureș

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va acorda consultanță și sprijin pentru finanțarea ateliere meșteșugărești sustenabile din zonele etnografice relevante ale Transilvaniei.

Universitatea clujeană în parteneriat cu Academia Română și cu Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, ca partener și facilitator local, se vor implica într-un proiect dedicat tradițiilor românești, cu accent pe arta meșteșugărească (țesutul și prelucrarea fibrelor textile, prelucrarea lemnului și a lutului) și arta orală (cântec, dans, magie tradițională).

Prima etapă va fi focalizată pe Țara Maramureșului, ulterior pe țările Codrului (din toate județele), Oașului, Chioarului și Lăpușului, iar apoi și spre alte zone etnografice relevante din Transilvania/România.

Proiectul presupune următoarele etape succesive: un diagnostic / inventar complet al situației reale din zona analizată; elaborarea de mijloace de intervenție (cursuri, programe de formare); implementarea practică a intervențiilor, având ca suport extensiile UBB sau lăcașurile de cult din zonă, inclusiv cu scopul formării unor ateliere de creație populară sustenabile; formalizarea experienței în publicații naționale și internaționale.

„UBB, prin extensiile sale, este o prezență puternică în toată Transilvania, astfel încât acest demers face simultan mai multe lucruri: aduce o contribuție de specialitate avansată a unei universități de anvergură globală / internațională, prin extensia proprie, la comunitatea locală și regională; internaționalizează și pune în valoare tradițiile românești și concentrează resursele unor actori cheie la nivel național și local, ca parteneri în același proiect”, afirmă rectorul UBB, Daniel David.

„Dincolo de expertiza avansată pe care actorii implicați în proiect o au deja, un scop major este atragerea de resurse financiare naționale și internaționale, cu accent pe noul exercițiu financiar european, pentru dezvoltări puternice și sustenabile”, a menționat Dan Lazăr, prorectorul UBB responsabil cu finanțarea.

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Asociarea Drum Asfalt, Trameco, Constructorul Sălard, face sediul CJ Bihor

Articolul următor

Hotelul Melody din Cluj, vândut cu 5,6 milioane euro

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share