Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Primul cluster din educație din România apare în Ardeal

Clujul va fi primul județ din țară care înființează un cluster în domeniul educației. Noua structură va acționa în zona Transilvaniei. 

Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat participarea sa, în calitate de membru fondator, la constituirea Asociației Cluster de educație C-EDU. Inițiativa a fost lansată în contextul situației actuale, generată de pandemia cu coronavirus.

Aceasta a adus în prim-plan nevoia coagulării actorilor locali – Consiliul Județean Cluj, Consiliul Local Cluj-Napoca, Inspectoratul Școlar Județean, universitățile și mediul privat de învățământ – într-o singură structură, în vederea conectării educației cu mediul economic și de business. 

Scopul principal al asociației este tocmai acela de a acționa ca un spațiu de dialog și colaborare între principalii actori implicați în educație, în vederea îmbunătățirii accesului elevilor și studenților la structuri educaționale și formative și de a crește calitatea proceselor educaționale.

Viziunea C-EDU este cea a unui ecosistem educațional conectat și competent, care pune în centrul proceselor educaționale elevul sau studentul, asigurându-i instrumentele și dezvoltarea abilităților care îl vor transforma într-un participant activ la structurarea comunității.

În cadrul asociației vor acționa reprezentanți ai instituțiilor de învățământ universitar și preuniversitar, dar și companii din Cluj-Napoca și Transilvania, reprezentanți ai mediului de afaceri local și regional. Lansarea sa oficială este preconizată în 6 octombrie, dată când e sărbătorită ziua internațională a educației.

Clusterele sunt grupări de persoane juridice și fizice din anumit domeniu, constituite în baza unei asocieri, care cuprind organizații din sfera științei și inovării, organizații necomerciale, și agenți economici, autorități ale administrației publice, asociații patronale sau profesionale, instituții financiare, organizații internaționale, în scopul desfășurării activității de cercetare științifică, învățământ și de transfer tehnologic al rezultatelor prin activități economice.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Statul se împrumută de la populație prin programul Tezaur și în septembrie

Articolul următor

Încă un parc industrial în județul Bihor, la Drăgănești, în Țara Beiușului

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share