Real Estate Ultimele stiri

Wallberg asigură finanțarea pentru Tower Two – al doilea turn rezidențial, cu un regim de înălțime de 16 etaje, din ansamblul XCity Towers

Dezvoltatorul arădean Wallberg a încheiat un contract de finanțare pentru construcția celui de-al doilea turn din ansamblul XCity Towers, primul cartier de turnuri rezidențiale din Timișoara, proiect în valoare de 75 de milioane de euro, care va totaliza 955 de apartamente. Dezvoltatorul a pregătit organizarea șantierului și a demarat lucrările de construcție, toate avizele necesare fiind deja obținute. În paralel, Wallberg finalizează construcția primului turn care va fi livrat în a doua parte a acestui an.

Tower Two va avea un regim de înălțime de 16 etaje și va cuprinde 148 de apartamente și o suprafață office  de 700 mp. Valoarea proiectului este estimată la 12.5 milioane de euro, din care suma de 7.3 milioane de euro este acoperită de contractul de finanțare încheiat cu Garanti Bank, unul din partenerii bancari ai grupului, încă din 2015. Numărul apartamentelor pe care Wallberg le construiește deja la Timișoara va urca la 287 de unități, la care se adaugă peste 300 de locuri de parcare, dar și o suprafață generoasă destinată spațiilor comerciale și o componentă office de 1.400 mp.

Mixul de apartamente integrează feedbackul din piață ținând cont de preferințele timișorenilor și va cuprinde mai multe tipuri de apartamente de tip studio, respectiv două și trei camere cu terase generoase sub formă de logie. Ca noutate, dezvoltatorul vine în întâmpinarea cererii ridicate pe segmentul cu 3 camere, cu un model optimizat și ergonomic, cu o suprafață de 64 mp utili și două balcoane. Dezvoltatorul păstrează în conceptul propus elementele pentru care este recunoscut – semnătura Wallberg – pereții cu zidărie dublă între apartamente și balcoanele de tip logie pentru un plus de confort și intimitate, caracteristici cu atât mai necesare cu cât munca de acasă devine o normalitate. Apartamentele cu două camere vor domina mixul propus, atât prin volum cât și prin varietatea de tipologii disponibile pentru a răspunde cât mai bine nevoilor de locuire ale timișorenilor tineri.

Decizia de a construi o clădire de 16 etaje în plină perioadă de pandemie, suprapunându-se totodată cu lucrările de finalizare a primului turn, vine ca urmare a succesului comercial înregistrat cu Tower One, apartamentele fiind contractate aproape în totalitate. În ceea ce privește construcția, Tower One se apropie de finalizare, fațada fiind deja terminată, iar lucrările actuale prevăd finisarea apartamentelor. Astfel, in ciuda restricțiilor din ultimele luni, prima clădire va fi predată la termenul prevăzut, construcția având un avans considerabil înainte de pandemie.

“Proiectul nostru se bucură în continuare de un interes crescut din partea cumpărătorilor, iar rezervările au decurs conform planurilor, chiar și în perioada stării de urgență, dar mai ales odată cu relaxarea măsurilor. De asemenea, încheierea noului contract de finanțare, în actualul context, confirmă colaborarea excelentă cu Garanti Bank, dar și faptul că suntem o companie sustenabilă generatoare de valoare adăugată și proiecte de calitate. Clienții apreciază modul în care experiența noastră pe piața rezidențială este transpusă în calitatea proiectului, compartimentarea ergonomică, conceptul propus și ne oferă încredere. Dacă Tower One este rezervat aproape în totalitate, estimăm ca până la finalul acestui an să precontractăm spre 60% din apartamentele din Tower Two și să demarăm cât mai repede al treilea turn din ansamblu. De altfel, 30% din apartamentele din noua clădire au fost deja precontractate. Concomitent, pregătim construcția celei de-a treia etape din proiectul Sunnyville din Brașov, unde ne aflăm în faza de autorizare “, subliniază Valentin Morar, CEO Wallberg.

XCity Towers are avantajul de a se afla la câteva minute de principalele zone de atracție ale orașului, dar se bucură, în același timp, de o localizare privilegiată, retrasă, într-o zonă verde, departe de agitația marilor bulevarde, oferind intimitate și siguranța unei vieți armonioase. Zona Bucovinei din Timișoara este una din cele mai bine cotate, dar și căutate zone din Timișoara, recunoscută pentru viața liniștită. Calea Torontalului completează calitățile de locuire prin accesul excelent, atât spre principalul hub comercial al orașului, cât și spre zonele office, dar și spre ieșirea înspre Mako și Szeged, locuri de petrecere a timpului liber preferate de timișoreni. XCity Towers cumulează astfel avantajele celor două zone, fiind aproape de tot ceea ce contează pentru a te bucura de viața în oraș, dar beneficiind de o oază de liniște și intimitate.

Wallberg este un dezvoltator cu o activitate de peste 16 ani pe piața din România, cu proiecte în Arad, Cluj, Brașov și Timișoara. În ultimii ani, dezvoltatorul a devenit recunoscut la nivel național pentru proiectul premium Arad Plaza, situat în centrul Aradului și finalizat în 2018, dar și pentru ansamblul Sunnyville din Brașov și XCity Towers din Timișoara.

Experiența dezvoltatorului este vastă pe segmentul rezidențial, cu peste 170.000 de mp construiți și investiții estimate de 100 de milioane de euro.

Related posts

WELCOME TO THE TRANSMISSION!

redactia

Premieră în Cluj-Napoca: Liberty Multirotor Racing 2017

Stefana Muresan

Biofarm: Activitatea companiei continuă pentru a putea acoperi solicitările clienților noștri

Ion Surdu

Asigurarea cu medicamente în România: există sau nu motiv de panică și de ce au dispărut 2.000 de preparate ieftine

Papuc Irina

CBRE: Sameday – 2.300 mp în VGP Park Timișoara

Papuc Irina

Proiecte cu finanțare europeană în valoare de 120 mil. euro pentru Baia Mare. Municipiul concurează cu Oradea și Cluj-Napoca

Stefana Muresan

Iulius Mall vrea să cumpere tot Carbochim

Nora Dumitrescu

Zalăul va avea un parc de agrement de 6 milioane de lei

Nora Dumitrescu

Atenționare eJobs – tentativă de fraudă

Ligia Voro

Maramureșenii de la Techtex au livrat măștile pentru alegerile locale

Nora Dumitrescu

Președintele Autorității pentru Digitalizarea României, Sabin Sărmaș: „În România avem tot ce ne trebuie pentru a ne digitaliza într-o manieră rapidă”

Ion Surdu

Timiș: Muzeu şi observator astronomic, în casa primul astronaut român, Dumitru Prunariu

Stefana Muresan

Lansare: Dynamic Business Connections

Ionut Oprea

Alfa Software lansează  ASiS BI, platforma de Business Intelligence pentru companii

Ligia Voro

Companiile E.ON din România contribuie cu încă 500.000 de lei la eforturile de combatere a pandemiei COVID-19

Ligia Voro

Studiu: De unde pot lua românii cele mai avantajoase credite online?

Traian Dan

Comuniteca, primul spațiu pentru comunitate din Oradea

Traian Dan

Bani europeni destinati îmbunătătirii procedurilor si optimizării proceselor în Consiliul Judetean Cluj

Stefana Muresan

Spectacol cu roboți creați de liceeni în Timișoara

redactia

FOTO: STEMsylvania – Școala de vară ce pregăteștii tinerii pentru viitor

Ligia Voro

Fuziune în lumea universităților. Clujul înghite Reșița

Nora Dumitrescu

Producătorii clujeni, asalt la mall

Nora Dumitrescu

Digital Park – Spațiu inovativ pentru afaceri colaborative

redactia

Raul Ciurtin, fostul patron Albalact reinvestește o parte din bani într-un proiect imobiliar în București

Stefana Muresan

Leave a Comment