Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Centru multifuncțional recreativ în valoare de 4,7 milioane de euro la Marghita

Săptămâna trecută a fost semnat contractule de finanțare pentru proiectul „Centru multifuncțional recreativ Marghita”.

Depus spre finanțare în anul 2018, pe Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 13 – sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, proiectul „Centrul Multifuncțional Recreativ Marghita” propune dezvoltarea celei mai mari baze de agrement din nordul județului Bihor.

Valoarea totală a acestui proiect este de 23.200.000 lei, echivalentul a peste 4,7 milioane euro, din care valoarea nerambursabilă este de 22.740.796 lei, iar contribuția proprie a UAT Marghita este 459.204 lei. Contractul de finanțare a fost semnat la data de 26.08.2020, între Municipiul Marghita, Agenția de Dezvoltare Regională NV și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației”, a declarat Pocsaly Zoltán, primarul Municipiului Marghita.

Proiectul vizează construirea și dotarea unui Centru Multifuncțional Recreativ cu regim de înălțime St+P+E, în suprafață utilă totală de 2.823,45 mp, capacitate de 350 de persoane. În cadrul proiectului se vor construi bazine interioare și zonă spa cu salină, saune, zonă de relaxare, spații de joacă pentru copii, fitness. Se va amenaja o parcare cu capacitate de 50 de locuri pentru autoturisme, din care 2 pentru persoane cu handicap, și 16 locuri pentru biciclete. De asemenea, se va construi un drum de legătură între Centrul Multifuncțional Recreativ Marghita și strada I.C. Brătianu, drum cu o lungime de 0,10367 km.

Primăria Municipiului Marghita va pregăti licitația pentru achiziția proiectului tehnic și execuție, durata de implementare a proiectului fiind de 33 luni.



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Elite în business. Județul Mureș. MOȘTENITORII. Horațiu Sebastian Călugăr, proprietar și administrator CIS GAZ SA: „Dacă ţi-ai asumat un lucru, trebuie să ai puterea şi onoarea să îl duci până la capăt, indiferent de rezultat”

Articolul următor

4,7 milioane de euro pentru un centru educațional performant la Marghita

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Pădure urbană în Nusco City

Nusco, unul dintre cei mai importanți și activi jucători pe piața imobiliară, anunță integrarea conceptul de mini-pădure urbană…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share