Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Spaniolii de la Pinearq vor proiecta centrul de transplant de la Cluj

Asocierea Pinearq (Spania) – Dico & Țigănaș (România) a câștigat concursul internațional de soluții pentru Centrul Integrat de Transplant (CIT) Cluj-Napoca, dotat cu un premiu de 3,8 milioane de euro.

Unul dintre cele mai de anvergură concursuri internaționale de soluții organizate în România în ultimii ani, fără precedent în țară, și-a desemnat câștigătorii, la finalul unei competiții în care s-au înscris câteva zeci de prestigioase firme de arhitectură din Uniunea Europeană.

În urma analizării proiectelor depuse, juriul a anunțat că premiul I, care constă în contractul de proiectare cu o valoare estimată de 3,24 milioane de euro, fără taxa pe valoarea adăugată, a fost câștigat de Pinearq SLP, în asociere cu Dico și Țigănaș Birou de Proiectare; autor principal fiind arhitectul Alberto de Pineda Alvarez.

„Asistăm la un moment istoric al transplantului de organe în România. Intenția de a construi la Cluj singurul CIT din această parte a Europei prinde din ce în ce mai mult contur și va deveni cât de curând o realitate. Am întreaga convingere că reputații specialiști care au examinat în detaliu toate cele 44 de proiecte depuse și documentațiile aferente au luat cea mai bună decizie și că echipa câștigătoare va reuși să creeze un centru de excelență în domeniul chirurgiei, ce va aduce numeroase beneficii atât pacienților care vor avea nevoie de serviciile sale, cât și corpului medical clujean”, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj.

Conform aprecierilor juriului, proiectul câștigător „oferă un răspuns foarte profesionist și, aparent, fără efort, tuturor cerințelor temei de concurs, oferind o rezolvare adecvată a amplasamentului dificil și asigurând o trecere reușită dintre un țesut urban eterogen și ansamblul clinicilor universitare.

Juriul a apreciat demersul câștigătorilor prin care pacientul este poziționat din punct de vedere conceptual în centrul întregului proiect. Soluția prezentată are capacitatea de a genera o atmosferă pozitivă, care să reducă stresul la care pacientul este supus de-a lungul procesului de transplant. Proiectul exprimă în mod clar aceste calități, oferind o imagine onestă a programului de arhitectură”.

Proiectul CJ Cluj are un caracter inovator, urmărind realizarea primului centru de transplant din țară care acomodează toate facilitățile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic și renal. CIT își propune să ofere un exemplu de bune practici în ceea arhitectura medicală și în ceea ce privește inserția unui volum de arhitectură contemporană într-un sit istoric, eterogen.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Deloitte România și Reff & Asociații au asistat Haier Tech în proiectul de construire a unei fabrici de electrocasnice

Articolul următor

ACI a preluat amplasamentul viitoarei Săli Polivalente Turda

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share