Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Apele Române vor face inventarul zonelor expuse la inundații din Ardeal

Administrația Națională Apele Române (ANAR) derulează un program de 30 de milioane de euro, bani proveniți de la Banca Mondială, care va include zonele cu risc la inundații.

În proiectul de întărire a capacității autorității publice centrale în domeniul apelor în privința inundațiilor (RO-FLOODS), ANAR este partener, iar Ministerul Mediului, lider de proiect.

Vor fi revizuite planurile de management al riscului la inundații, pentru toate bazinele hidrografice: Crişuri, Someş-Tisa, Banat, Mureş, Buzău-Ialomița, Siret, Argeş-Vedea, Olt, Jiu, Dobrogea-Litoral, Prut-Bârlad, în conformitate cu cerințele directivei de Management a Riscului la Inundații.

Cu ajutorul fondurilor de la BM vor fi completate și îmbunătățite hărțile de hazard și risc la inundații. Din ANAR fac parte administrațiile bazinale Crișuri, Someș-Tisa, Mureș, Banat, Jiu, Olt, Argeș-Vedea, Buzau-Ialomita, Siret, Prut-Bârlad și Dobrogea-Litoral.

“Managementul situațiilor de risc al dezastrelor naturale ridică problema asigurării unui grad de protecţie posibil şi a costurilor pe care le implică. Întrebarea fundamentală este cât de mare este riscul acceptat de populație și în ce măsură sunt dispuși oamenii să își ia propriile lor măsuri de protecție.

În foarte multe situații, reacțiile individuale pot deveni vitale. Unul dintre obiectivele principale ale activității noastre este reducerea impactului inundațiilor, urmărind ca prioritate absolută protecția vieții populației expuse riscurilor pe care le generează aceste fenomene.

Prin sistemul național de gospodărire a apelor anual evităm pagube semnificative. În același timp însă, oamenii trebuie să conștientizeze că inundațiile sunt fenomene naturale și că nicăieri în lume nu există risc zero la inundații”, atenționează ANAR.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Cea mai mare investiție în monitorizarea calității aerului din ultimii 10 ani: 81 de milioane de lei pentru un sistem național de prognoză

Articolul următor

Autostrada Oradea – Lugoj și Lugoj – Calafat ar putea fi făcută de americani

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share