Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

AFI Europe deschide AFI Brasov în centrul României

AFI Europe Romania inaugurează AFI Brasov, un proiect mixt dezvoltat în centrul României, la Brașov.

AFI Brasov reprezintă modelul perfect care îmbină un centru comercial modern, dezvoltat pe 3 etaje cu o suprafață închiriabilă totală de 45.000 mp și birouri de tip clasa A, cu o suprafață închiriabilă totală de 15.000 mp, construite deasupra centrului comercial.

Amplasat într-o locație excelentă, aproape de centrul istoric al orașului, AFI Brașov pune la dispoziția vizitatorilor peste 100 de branduri internaționale de fashion & beauty, precum și branduri de renume local, locuri de joacă, sală de fitness, un centru de divertisment, bănci, farmacii și un hypermarket extins pe o suprafată bruta de 6,500 mp. Hypermarket-ul Carrefour va deschide un magazin-concept modern, care se va integra perfect în design-ul general al centrului comercial.

Vizitatorii AFI Brașov se vor putea bucura de terasa verde de 3.500 mp, cu priveliște către Muntele Tâmpa, una dintre emblemele turistice ale Brașovului, savurand o cafea, un prânz sau o cină delicioasa, alegând din selecția diversă de restaurante.

„Inaugurarea unui centru comercial este intotdeauna o provocare, dar mai ales in aceasta perioada provocarea a fost si mai mare. Ne bucurăm că am reușit cu ajutorul chiriasilor să finalizăm proiectul AFI Brașov si sa il deschidem cu majoritatea magazinelor pregatite de lansare. AFI Brasov este cel mai mare proiectul al nostru inaugurat anul acesta in urma unei investitii de 148 Milioane de Euro. Ne face plăcere să îi întâmpinăm pe locuitorii și vizitatorii Brașovului în centrul nostru comercial modern, construit la cele mai înalte standarde de calitate. Datorită locației excelente și a prezenței brand-urilor de top de moda, beauty și entertainment, suntem convinși că AFI Brașov va fi un proiect de succes, la fel ca AFI Cotroceni și AFI Ploiești”, a declarat Doron Klein, CEO AFI Europe Romania.

“Ne bucuram sa putem oferi brașovenilor si vizitatorilor orasului un centru comercial modern, amenajat într-un stil arhitectural unic, care îmbină peisajul urban cu cel natural. Am dorit să aducem la dispoziția vizitatorilor atât branduri de renume internațional, cât și branduri locale cunoscute locuitorilor de aici, pentru a crea împreună locul preferat pentru cumpărături și divertisement. Așa cum am anunțat încă de la început, vrem să ne implicăm activ în comunitate, prin acest proiect am creat multe locuri de muncă, vrem să fim aproape de oamenii de aici și să ne implicăm în proiecte cu un impact real în societatea în care toți ne desfășurăm activitatea, pentru a crește împreună armonios”, a declarat Costin Blideanu, General Manager AFI Brasov.

 

AFI Europe, subsidiară a AFI Properties, este una dintre companiile lider în ceea ce privește dezvoltarea, managementul și investițiile din domeniul imobiliar, ce operează în Europa Centrală şi de Est din 1997.

Portofoliul AFI Europe include centre comerciale şi proprietăţi de retail, parcuri de business şi dezvoltări rezidenţiale de mare amploare şi dezvoltări cu utilizare mixtă. AFI Europe operează în România, Cehia, Polonia, Germania, Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Letonia.

AFI Europe este prezenta în România din 2005. Compania a dezvoltat și gestionează AFI Cotroceni, cel mai mare și de succes mall din România și unul din cele mai mari centre comerciale din Europa Centrală și de Est. Centrul comercial se întinde pe o suprafață închiriabilă de aproape 90.000 metri pătrați (GLA) și oferă vizitatorilor săi o zonă extinsă dedicată activităților de divertisment, care include o varietate de opțiuni de petrecere a timpului liber și peste 300 de magazine ale brandurilor locale și internaționale, vizitate în medie de 50.000 de clienți pe zi.

În octombrie 2013, AFI Europe a inaugurat AFI Ploiești, primul și singurul mall modern dezvoltat în centrul orașului Ploiești, în urma unei investiții de peste 50 de milioane de euro. Centrul comercial are o suprafață închiriabilă (GLA) de 34.000 de metri pătrați, disponibilă pe două etaje ce cuprind peste 100 de branduri naționale și internaționale, alături de peste 7.000 de metri pătrați de divertisment.

Adiacent, dar complet integrat centrului comercial AFI Cotroceni, AFI Europe România a dezvoltat AFI Park 1-5, cel mai nou și mai modern parc de business de clasa A din București. AFI Park oferă 70.000 metri pătrați de spații de birouri, ocupate de companii multinaționale din domeniu IT&C. Printre cele mai cunoscute companii multinaționale care au sediul în complexul de birouri se numără: Microchip Technologies, Electronic Arts, Cameron USA, SII Romania, ORTEC Central & Eastern Europe, TELUS International, Veeam Software și Dell SecureWorks.

AFI România dezvolta in prezent si AFI TECH PARK, un parc de business de clasa A cu o suprafață închiriabilă de 56.000 de metri pătrați, aflat în apropierea hotelului J.W. Marriott și a Parlamentului României. Parcul de business va include două clădiri de birouri de înălțime redusă și un turn de birouri, care vor avea spații verzi amenajate într-o grădină centrală, proiectul fiind un campus high tech care răspunde nevoilor de extindere a companiilor IT&C din România prin oferirea unui spațiu potrivit din punct de vedere al dotărilor tehnice și al posibilităților de dezvoltare. Faza întâi a proiectului a fost livrata in 2018, lucrările la faza a doua au demarat in toamna acestui an.

AFI City, primul proiect rezidențial al companiei în România, este dezvoltat pe un teren de 148.000 de metri pătrați din Bucureștii Noi (sectorul 1 din București). Faza I a proiectului cuprinzând 190 de apartamente si 228 locuri de parcare a fost livrata in Q2 2020. AFI City deține certificarea Green Homes acordata de Romanian Green Building Council. Proiectul este situat chiar la stația de metrou Laminorului si beneficiază de finisaje moderne de calitate, facilități în zonă, spațiu verde si loc de joaca pentru copii.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Microsoft announces plans to establish its first cloud region in Austria to accelerate local innovation and growth

Articolul următor

Oradea și Clujul, orașele cu cel mai mare grad de satisfacție al locuitorilor

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share