Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Patronii sălilor de fitness și sport din Timiș solicită revocarea măsurii închiderii activității în domeniu

Reprezentanții unuia dintre domeniile grav afectate de înăsprirea condițiilor de desfășurare a activității economice din cauza pandemiei, cel al sălilor de sport și fitness, cer autorităților din Timiș redeschiderea pentru public a acestor activități. Eu au realizat o petiție în acest sens, întâlnindu-se cu organismele componente ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din Timiș. Acesta a decis ca sălile unde se practică sport să fie închise, județul depășind incidența de trei cazuri infectate la mia de locuitori.

Reprezentanții firmelor de specialitate au subliniat că nu există niciun caz de focar care să fi apărut în incinta sălilor de sport sau fitness. În plus, măsura îngrădește dreptul persoanelor la a practica sportul.

„Decizia luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș, cu privire la închiderea sălilor de antrenament și fitness din municipiul Timișoara, îngrădește drepturile omului de a face sport și acest fapt afectează implicit sănătatea fizică și psihică, când, în contextul actual, autoritățile ar trebui să sprijine cu tot ce pot sănătatea cetățenilor. Utilizarea sălilor de fitness, cu respectarea condițiilor de igienă și dezinfectare, nu reprezintă un pericol mai mare decât un supermarket, mijloc de transport în comun sau orice alt magazin din cadrul unui mall. Atât la nivel național cât și internațional, activitatea sportivă nu a fost suspendată, tocmai pentru că s-a demonstrat științific că persoanele care fac sport și mișcare, în mod constant, au imunitatea crescută și șanse scăzute de a contacta virusuri sau alte boli”, conform inițiatorilor petiției.

De asemenea, aceștia au subliniat că cei care practică sport se recuperează mai rapid și au o convalescență mai scurtă.

„S-a observat o recuperare mult mai rapidă și o convalescență redusă în cazul persoanelor care practică sport și se hrănesc echilibrat. Avem printre clienți chiar și persoane care se recuperează după Covid prin activitate fizică. Respectăm distanțarea socială, purtăm mască, asigurăm norme de igienă însă trebuie să regândim modul în care ne îngrijim sănătatea și cum facem prevenția bolilor. Aici, sportul joacă un rol esențial” au mai spus reprezentanții domeniului fitness timișean.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Firmele mici și mijlocii din Regiunea Vest pot accesa finanțări nerambursabile de 17,6 milioane de euro

Articolul următor

ICCO aniverseaza 30 de ani

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share