Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Satu Mare și Hunedoara, printre primele județe unde tinerii fermieri primesc teren agricol în suprafață de 50 ha

Tinerii fermieri români vor beneficia de o suprafață de până la 50 ha concesionată din proprietatea statului, a anunțat ministrul Agriculturii.

În ședința Guvernului din data de 24 septembrie 2020 a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 626/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înființarea Agenției Domeniilor Statului.

„Adoptarea acestui act normativ creează cadrul legislativ necesar completării Programului de instalare a tinerilor fermieri, prin acordarea unor facilității, respectiv concesionarea/arendarea unor terenuri agricole cu o suprafată de până la 50 ha, în vederea instalării în mediul rural și desfășurării activităților în domeniul agricol”, a explicat ministrul.

Această hotărâre are în vedere următoarele:

Modificarea dispozițiilor referitoare la compensarea debitelor reprezentând redevență datorată și neachitată la termen de concesionarii terenurilor;
Stabilirea categoriilor de beneficiari, a condițiilor de eligibilitate și a documentelor prin care se face dovada îndeplinirii acestora, precum și a obligației de a se constitui într-o formă de organizare potrivit legislației aplicabile;
Instituirea obligației pentru solicitanți de a înființa o fermă, potrivit definiției din Legea nr. 37/2015 privind clasificarea fermelor și exploatațiilor agricole, cu modificările ulterioare, în termen de 1 an de la data semnării contractului, în cadrul căreia va avea calitatea de șef de exploatație;
Reglementarea procedurii de încheiere a contractelor de concesiune și de arendare, prin atribuire directă sau prin procedură concurențială;
Modalitatea de verificare a îndeplinirii condițiilor de a înființa o fermă și de a se constitui într-o formă de organizare, precum și stabilirea sancțiunii pentru neîndeplinirea acestor condiții, respectiv rezilierea de drept a contractelor de concesiune sau de arendare.

În data de 26 octombrie 2020 a fost inițiată prima sesiune de concesionare a terenurilor cu destinație agricolă aflate în administrarea Agenției Domeniilor Statului, în suprafață de până la 50 ha, către tinerii cu vârsta de maxim 40 de ani.

Potrivit oficialilor, în cadrul acestei sesiuni s-au ofertat terenuri din următoarele județe: Călărași, Dolj, Dâmbovița, Galați, Satu Mare și Hunedoara.

Persoanele interesate și care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pot depune solicitări la sediul Agenției Domeniilor Statului sau pe adresa de e-mail a instituției, până la sfârșitul acestei săptămâni (data limită este 06.11.2020).

Suprafețele de teren disponibile pentru contractare, precum și modul de desfășurare a procedurii se regăsesc pe site-ul Agenției Domeniilor Statului, www.domeniilestatului.ro.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Compania de Infrastructură intervine pe autostrada Mureș – Cluj

Articolul următor

O comună din Arad reduce taxele și impozitele în jumătate: „Revenim la nivelul taxelor din 2019”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share