Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

12 milioane de euro pentru revitalizarea Parcului Etnografic din Hoia

Proiectul de revitalizare și extindere a primului muzeu etnografic în aer liber din România, Parcul Etnografic Romulus Vuia, a început.



Prin intermediul unei investiții de 12 milioane de euro, derulată de Consiliul Județean (CJ) Cluj, acesta va fi extins cu 30 ha, urmând a avea o suprafață de 42 ha, aproape triplă față de cea actuală.

“Am dat startul unui proiect unic la nivel național care vizează în principal creșterea calității vieții clujenilor. Prin ineditul multora dintre componentele sale, această pădure-parc va deveni un important punct de atracție și locul ideal de practicare a numeroase activități în aer liber”, a declarat președintele Cj Cluj, Alin Tișe.

Lucrările au debutat cu amenajarea peisagistică a pajiștii de est, prin plantarea primilor 58 de copaci, carpen, brad și pin. În total, 1.200 de arbori vor fi plantați pentru a delimita zona de agrement de parcul industrial din vecinătate.

În cadrul proiectului ce vizează pădurea-parc urmează a fi amenajate pajiștea cu scenă în aer liber, promenada muzeului etnografic, bike-park, locuri de joacă pentru copii, pârtie de săniuș, trasee pentru biciclete și alei pietonale, circuit de gimnastică în aer liber cu sistem de iluminat nocturn, locuri speciale pentru picnic și grătar, parc canin.

Urmează a fi realizate drumurile și aleile de acces, un sat de vacanță în cadrul căruia toți cei interesați vor putea deprinde meșteșuguri tradiționale, un centru pentru vizitatori și o clădire administrativă.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Universitarii clujeni au făcut harta dezvoltării durabile în România

Articolul următor

Fonduri europene pentru creșterea accesibilității în Zona Metropolitană Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Radiator Design Show 2025 by ESENZIO

ESENZIO vă invită la cea de-a doua ediție a Radiator Design Show, un eveniment exclusivist dedicat designului și…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share