Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Eveniment online: Bioeconomia și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă

În data de 11 noiembrie, miercuri, de la ora 14 va avea loc un eveniment dedicat Bioeconomiei în sinergie cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. Prin bioeconomie se înțelege amalgamul proceselor din economie care folosesc resurse biologice, iar denumirea de bioeconomie face referite la o abordare responsabilă privind exploatarea resurselor mai ales a celor epuizabile.

 

Pe lângă agricultură, silvicultură, domeniul energiei trebuie să vorbim despre domeniul textilelor sau despre turism. Deși pandemia a afectat în mod negativ economia Europeană, poate este un moment ideal să vorbim despre lanțuri valorice durabile, adică care sunt în concordanță cu cele 3 principii ale dezvoltării durabile: economică, socială și de mediu. Domnul Borbély László, consilier de stat în cadrul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, va prezenta progresul României în ceea ce privește implementarea obiectivelor  Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă. (document strategic adoptat de Organizația Națiunilor Unite în 2015 ).

Evenimentul se adresează mediului economic – firme cu dorința de a transforma procesele de producție în cadrul societății, mediului academic – profesori care vor să colaboreze cu mediul economic pentru transferul cercetărilor în realitate, studenți cu astfel de teme de cercetare, mediului administrativ pentru a înțelege conceptul de comunități sustenabile și de a se informa asupra bunelor practice în acest sens și societății civile care simte că cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă pot fi atinse doar împreună, doar dacă fiecare dintre noi contribuie în viața noastră cu zi de zi.

În cadrul evenimentul se vor prezenta clustere din domeniul agrofood, biomasă, turism balnear, textile și  din indutria lemnului pentru a împărtăși viziunea lor asupra dezvoltării domeniului specific în concordanță cu obiectivele și cu o bioeconomie circular, adică o economie în care nimic nu devine deșeu, ci un material pentru un nou proces.

Pentru mai multe detalii și înscriere accesați: https://fb.me/e/gfqLN7rmC

Alte detalii din conținutul evenimentului: vor fi prezentate programele de mentorat destinate startupurilor cu idei sustenabile, Agenția de Dezvoltare a Regiunii Centru va prezenta programele de finanțare a bioeconomiei pentru perioada 2021-2027, Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară şi Mediu va prezenta stadiul actual în ceea de privește economia circulară în România, proiectul BERURAL – pentru dezvoltarea economiei în mediul rural, program internațional de cercetare-dezvoltare.

Organizatorul evenimentului este Asociația IMM-urilor din județul Covasna, cu sprijinul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă a României.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

O platformă digitală de curierat din SUA, dezvoltată de doi români, a primit o finanțare de 30 de milioane de dolari

Articolul următor

Europa Digitală: Cinci din 12 centre de inovare digitală selectate în România vor activa în Transilvania și Banat

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share