Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Gara de Nord Timișoara va fi renovată cu 21 de milioane de lei

Un grup de patru firme se va ocupa de schimbarea la față a principalei porți feroviare a Timișoarei, aceasta după ce suma alocată proiectului a fost majorată. Gara de Nord Timișoara va fi în sfârșit renovată, în cadrul unui contract în valoare de 21 de milioane de lei, deși inițial se oferiseră în jur de 18 milioane de lei.

Licitația pentru reabilitarea clădirii Gării de Nord a fost adjudecată și contractul semnat de CFR SA, care va oferi sumele necesare investiției, și grupul de patru firme care va efectua lucrarea. În primele 6 luni se va face proiectarea, iar apoi urmează un an pentru execuția lucrărilor. Valoarea contractului este de aproape 21 de milioane de lei, banii fiind asigurați din sursele proprii ai CFR SA.

Principalele lucrări care se vor executa la cele cinci corpuri de clădire sunt consolidarea elementelor structurale afectate de degradări, intervenții asupra fațadelor și acoperișurilor, reabilitare termică, finisaje, se va monta un sistem paratrăznet nou. Se va reface tunelul pietonal către peroane și se va realiza un nou acces în clădire, se montează un sistem de supraveghere video, se vor monta iluminat de tip LED, dar și un sistem audio nou. Se vor asigura, desigur, și spații comerciale. Pentru persoanele cu dizabilități, va fi realizat ghidaj tactil, pe marginea peronului, dar și alte facilități atât de necesare. În piațeta gării se va amenaja o fântână arteziană.

Antreprenorul lucrării este o asociere formată din SC Constructim SA – SC Longhersin SRL – SC Lastun SRL – SC Bauerhof Agrobanat SRL. Remarcăm prezența în asociere a celor două firme care vor ridica și un complex sportiv al Primăriei Timișoara, din Calea Lipovei. Una dintre firme este cea care a câștigat pentru acel contract licitația, dar a fost descalificată la prima licitație, considerându-se că nu avea capacitatea să ducă un asemenea proiect. Datele firmei arătau că firma nu avusese angajați, iar în urmă cu doi ani avea în obiectul de activitate inclusiv creșterea porcilor. Ulterior, la reluarea licitației a participat aceiași firmă, aceasta câștigând, dar după ce s-a asociat cu cei de la Constructim.

În ceea ce privește licitația pentru Gara de Nord, licitația de atribuire a fost realizată de mai multe ori, prima dată a fost anulată , pentru ca la cea de a doua încercare să nu se găsească o firmă dispusă să obțină suma de mai puțin de 18 milioane oferită de CFR. Acum, suma oferită a urcat la aproape 21 de milioane de lei.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Ryanair va opera zborurile de la Oradea începând cu luna februarie 2021

Articolul următor

SIF Banat Crișana Arad preia platforma IMGB București, terenul urmând să fie utilizat în mai multe proiecte imobiliare

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share