Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Finanțarea metroului de Cluj, pusă în pericol de birocrație

Asociația Pro Infrastructură (API) atrage atenție atenția că numărul mare de documente cerut de autorități pune în pericol finanțarea europeană a proiectului de la Cluj-Napoca.  

“Solicităm primăriei mai mult profesionalism în gestionarea marilor proiecte de infrastructură extrem de necesare în Regiunea Nord-Vest. Doar cu o abordare proactivă vor fi transformate în realitate aceste investiții de miliarde într-un orizont de timp rezonabil.

Deși este prezentat ca un viitor proiect de succes în Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), metroul, evaluat la 1 miliard de euro, este blocat în incompetență și birocrație, existând riscul de a rata acest tren al finanțării europene”. conform API.

“Includerea proiectelor în acest PNRR presupune finalizarea studiilor și contractarea lucrărilor până în 2022. În aceste condiții, proiectul, aflat în etapa studiului de fezabilitate, este într-o cursă contra-cronometru pentru finalizarea acestui studiu, iar apoi lansarea și finalizarea licitației pentru lucrări până în 2022.

Primăria pare că nu înțelege importanța acestui proiect, abordând relația cu prestatorul angajat să realizeze studiile într-o manieră ultrabirocratică, de multe ori inutilă. Deși legea prevede derogări speciale pentru proiectele de interes național finanțate din fonduri UE, primăria a solicitat autorizații de construire, avize, formulare inutile pentru realizarea forajelor geotehnice.

Până la soluționarea acestei situații, proiectul este blocat. O întârziere de până la șase luni în pornirea studiilor geotehnice ar putea anula șansele contractării lucrărilor în 2022 și astfel ar însemna ratarea finanțării europene din PNRR”, consideră organizația de monitorizare.

“Suntem în grafic cu forajele”

“Proiectul se află în etapa de selecție a opțiunii, care a început imediat după finalizarea studiului de prefezabilitate. Echipa de consultanță care pregătește proiectul, împreună cu beneficiarul și cu sprijinul JASPERS, au avut mai multe întâlniri de lucru în noiembrie.

Acestea au vizat: (a) un calendar accelerat pentru pregătirea proiectului, fără a se compromite însă calitatea pregătirii; (b) construirea unui plan de analiză de opțiuni robust, care să conducă, până în primăvara anului 2021, la soluția optimă privind proiectul; (c) îmbunătățirea și rafinarea modelului de transport realizat cu ocazia pregătirii Planului de Mobilitate Urbană Durabilă pentru ca acesta să sprijine selecția celei mai bune opțiuni pentru proiect.

Echipa de consultanță lucrează  la primele trei rapoarte critice pentru etapa de analiză de opțiuni (raportul geotehnic, raportul asupra constrângerilor și baza de date, raportul pregătitor tehnic pentru analiza de opțiuni), ce urmează a fi transmise beneficiarului în două săptămâni.

Investigațiile geotehnice vor fi realizate în perioada octombrie-decembrie 2020, cu respectarea termenelor contractuale a fazelor de proiectare care trebuie predate de către prestator în conformitate cu contractul de servicii încheiat.

Pregătirea proiectului de metrou continuă, pe multiple fronturi de lucru, după un calendar accelerat, astfel încât să poată beneficia de oportunitatea finanțării sale prin PNRR” a replicat municipalitatea clujeană.

Compania Geostud București a anunțat primul pas pentru proiectul metroului de Cluj: stabilirea celor 42 de puncte de foraj de pe cele trei variante de traseu. În baza analizelor de laborator se va alege varianta optimă de traseu.

Proiectul se află în stadiul studiului de prefezabilitate, câștigătoare fiind asocierea SWS – Systra –Metrans, în ciuda contestației consorțiului Metroul SA – Padeco.

Costurile lucrărilor sunt apreciate acum la 1 miliard de euro, sumă considerată ca nerealistă de către unii specialiști. Proiectul ar urma să aibă mai multe faze: prima, Cluj-Napoca – Florești, a doua, Florești – Gilău. Numărul de stații prevăzute a fost stabilit la 15, pe o distanță de 16 km.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Florin Jianu, reales în funcția de președinte al CNIPMMR pentru următorii 4 ani

Articolul următor

Cine va decide fezabilitatea "Autostrăzii Nordului"

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share