Mai multe asocieri de firme sau companii independente vor să ridice prima parcare de acest fel din Cluj-Napoca, printr-un contract estimat la aproape 10 milioane de euro.
S-au înscris la licitaţie Diferit AG (cu cinci subcontractanţi); TCI Contractor General (șapte subcontractanţi); asocierea Electrogrup (lider), Viarom Construct; asocierea Concelex (lider) – Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca; asocierea MIS Grup (lider) – Dianova Instal, MEVA Concept; asocierea Nord Conforest (lider), Drum Asfalt.
Ofertele se află în etapa evaluări tehnice, urmând cea financiară, iar la începutul anului 2021 ar urma să fie anunţat câştigătorul. „Această investiție va contribui esențial la decongestionarea traficului și la o mai mare mobilitate în Cluj-Napoca, după modele care funcționează deja cu succes în marile orașe europene.
Tocmai de aceea vom pune la dispoziție toate resursele necesare și vom urmări ca termenele de execuție să fie riguros respectate”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Lucrările vor consta în amenajarea accesului din drumul național și a unei platforme pentru zona de parcare, cu 863 de locuri de parcare, accese auto și pietonale cu dotările aferente, dar și o stație de bike sharing cu tot ce presupune aceasta.
Sunt prevăzute o autogară, o piațetă publică, recepție, cafenea, zonă de servicii publice. Durata estimată de execuție a lucrărilor este de maximum 16 luni de la data emiterii ordinului de începere a execuției lucrărilor, în care se va include și perioada de timp friguros.